În oferta de peste 800 de locuri de muncă disponibilă la AJOFM Bihor, ies în evidenţă locurile de muncă pentru ingineri şi agenţi de securitate.
Din cele 118 oferte adresate persoanelor cu studii superioare, mai mult de un sfert se adresează inginerilor de diferite specializări. Astfel, se pot angaja ingineri calitate, ingineri maşini unelte, ingineri mecanici, ingineri proiectanţi, ingineri producţie, ingineri software, ingineri de proces şi ingineri prelucări mecanice.
Pentru persoanele cu studii superioare mai există oferte pentru agenţi de vânzări, analişti calitate, analişti financiari, auditori, contabili şefi, consilieri juridici, directori vânzări, economişti, specialişti SSM etc.
Persoanele cu studii medii au de ales dintre 396 de oferte de locuri de muncă, în meserii variate: agenţi securitate, agenţi comerciali, bucătari, casieri, cofetari, controlori calitate, confecţioneri îmbrăcăminte şi încălţăminte, electricieni, fierari betonişti, frezori, instalatori, laboranţi, lăcătuşi, ospătari, şoferi etc.
Necalificaţii au la dispoziţie 210 oferte, iar în judeţ sunt disponibile 94 de locuri de muncă. La Aleşd 51, la Beiuş 22, la Marghita 18, iar la Salonta 3.
Salarii
În ceea ce priveşte salariile în luna iunie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.127 de lei, cu 49 de lei (+1,0%) mai mare decât în luna mai, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.142 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 41 de lei (+1,3%), informează INS.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (8.245 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.776 lei).
Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 15,5%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 111,2%, iar față de luna precedentă a fost de 101,5%.
Comparativ cu mai 2019, în iunie, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, câştigurile salariale medii nete au fost mai mari comparativ cu luna precedentă, ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), dar şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!