Dar nici îngeri cu cărţi în mână, zburând nu putea vedea decât un POET. Un poet genial şi un om cu vocaţia prieteniei cum nu s-a mai văzut niciodată de-atunci, un risipitor care şi-a dăruit timpul şi energia şi iubirea semenilor, prietenilor, dar şi multor cunoscuţi care poate nu le meritau…
Dacă ar mai fi fost printre noi, Nichita ar fi împlinit 85 de ani. E greu să ni-l imaginăm pe falnicul, superbul bărbat tânăr cu ochii în care parcă se oglindea cerul cel mai senin, e greu, zic, să ni-l imaginăm un bătrân sfătos , adus de spate, cu pletele lui blonde acum albe, rărite…
Pentru noi, contemporanii lui, apropiaţi ca vârstă şi care am avut prilejul să-l vedem, să-l auzim, Nichita va rămâne pururi tânăr…
Iată că un actor care are aproape aceeaşi vârstă cu EL (ba are chiar doi ani în plus) se oferă, benevol, din dragoste de OM şi de poezie, să susţină un Recital Nichita Stănescu. Eugen Ţugulea, fiindcă despre el este vorba, i-a obişnuit pe orădeni, în cei şaizeci de ani de când slujeşte scena orădeană, cu multe recitaluri, începând cu EMINESCU (pe care-l ştie din scoarţă-n scoarţă), cu Miron Radu Paraschivescu, Michelangelo, Topârceanu, ş.a. El a ţinut ca Recitalul să aibă loc exact în ziua de naştere a lui Nichita, adică 31 martie.
Acum doi ani, recunoscându-i-se meritul de talentat şi dăruit recitator, UNITER-ul i-a dat un binemeritat PREMIU în cadrul GALEI UNITER de la Oradea.
Opţiunea actorului pentru douăzeci şi opt de poezii din vasta operă poetică a lui Nichita, este, evident subiectivă. El a ales acele poezii care i-au „spus” ceva, atunci când a purces la alcătuirea scenariului. Iată doar câteva din titlurile alese : „Necuvintele”, „O călărire în zori”, Leoaică tânără, iubirea”, Colindă de ţară,” „Muzica,” „Frunză verde de albastru”, Foamea de cuvinte”, „Cântec de dragoste la marginea mării”, „Poem” şi câteva din „Cântecele” atât de frumoase… Luni de zile actorul a trăit cu poeziile lui Nichita în minte şi desigur în inimă…Cât despre titlu, nici nu pot să spun cât m-a impresionat : o dată pentru că ne aflam în preajma Paştelui, apoi pentru că , în lumea de azi, cartea este prea des înlocuită cu tableta, calculatorul şi telefonul mobil, or asocierea plină de farmec a CĂRŢII cu INGERUL mi s-a părut , spun lucru mare : chiar un dar dumnezeiesc.
Acompaniat discret la pian de tânăra artistă Varadi Henrietta, cu acorduri fine şi sublinieri catifelate, actorul a venit spre un public rafinat (nu mai mult de 150 de oameni, români, dar şi câţiva maghiari, iubitori de poezie bună şi, desigur, stimându-l pe actorul EugenŢugulea), un public care a ascultat cu interes şi cu o anume sfială rostirea inteligentă şi sensibilă dar şi trăirea deopotrivă a versurilor lui Nichita. Fie că ele vorbeau de iubire: „Am să vin cu braţul întins, să-ţi mângâi chipul”, „Leoiacă tânără, iubirea, mi-a sărit în faţă….colţii albi mi i-a înfipt în faţă, m-a muşcat, leoaica , azi, de faţă…” , fie de dragoste neprefăcută de patrie: „O, leru-i ler, ţară, Patrie, pământ în care dorm, alături căciulă cu panaş, tiară, şi osul de strămoş, sceptru de domn ”, fie zburdând printre cuvinte cu tandre îmbrăţişări parcă doar jucăuşe, în fond pline de înţelesuri ,”şi-am zis verde de albastru, mă doare un cal măiastru, că am zis doar un cuvânt, despre întregul pământ, …şi-am cântat din coasta mea, din vertebra ca o stea…”, fie puneau întrebări ceva mai dficile legate de om şi de rostul venirii lui pe lume, frânturi de meditaţie filosofică : „Eu sunt cuvântul „sunt”, Eu sunt urechea care aude cuvântul „sunt”, Eu sunt spiritul care înţelege cuvântul „sunt” sau, „O, voi sunete prieteneşt, lumină-ncetinită în ureche. Sunt şi nu sunt…Eşti şi nu eşti, Nepereche nicicând, totdeauna pereche”…Oriunde am deschide Cartea lui, am da de poezie pură, dar am descoperi în fiece vers o nemărginită dragoste de poezie. „Despre poezie, spunea el undeva, am o părere foarte bună. Dacă din punct de vedere sociologic omul este dezastruos, dacă din punct de vedere psihologic omul este explozibil ca şi dinamita, din punctul de vedere al poeziei din om, omul ne apare de nejefuit.”
Dublu joc
Jucându-se cu mult iubitele cuvinte pe care le-a stăpânit ca nimeni altul, Nichita i-a prilejuit actorului un dublu joc al artistului cu poezia… Din când în când , actorul ni se adresa el însuşi, cu vorbele lui, evocând , cu iubire, personalitatea inconfundabilă a poetului. Da, „Rămâne până la urmă cuvântul, ultimul în străfundul obiectului, cum vulturul rămâne când vântul curge pe coastele pieptului muntelui şi bate ca o inimă din afară…”
Aşa ne-a purtat actorul, un ceas de vreme, prin universul transparent al poeziei, când prin visele lui, când prin obsedantele întrebări legate de viaţă, de oameni, de univers, când printre cetele îngereşti din înaltul cer al Poeziei…
Datorăm acest spectacol de suflet, în primul rând lui Nichita, apoi actorului Eugen Ţugulea, căruia i s-ar potrivi versurile nerostite pe scenă, :”Tu ai un fel al tău senin de-a ridica oraşele ca norii, şi de-a muta secundele mereu pe marginea de Sud a orei…” şi care s-a apropiat cu atâta înţelegere şi drag de poezia acestuia, contopindu-se adesea cu ea, dar şi colegilor noştri întru iubire de Poezie, Lucian Silaghi, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Bihor, dar şi actorului Meleg Vilmos, azi managerul general al Filarmonicii orădene care a pus la dispoziţie primitoarea sală a instituţiei pe care o păstoreşte.
Tuturor, mulţumire şi recunoştinţă.
P.S. Nu pot să nu menţionez un fapt care ne-a impresionat enorm în seara spectacolului. O profesoară de limbă maghiară, pensionară, complet oarbă, a venit la spectacol şi ne-a mărturisit, la sfârşit, că s-a bucurat să-l audă pe actorul Ţugulea, pe care-l ştie din tinereţe, din multe spectacole, recitind din Nichita Stănescu, unul din poeţii ei preferaţi. A venit însoţită de un vecin şi ne-a spus că ne-a recunoscut după voci…iar dicţia perfectă a actorului i-a permis să se afle un ceas în preajma poetului drag….
Elisabeta Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!