Presiunea pusă de creșterea generalizată a prețurilor și de majorarea dobânzilor bancare a determinat băncile să accepte din ce în ce mai multe din cererile de negociere trimise de consumatori către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
[eadvert]
De la începutul anului, 823 de consumatori au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală – soluție acceptată de ambele părți) ori au ajuns la o înțelegere directă cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la CSALB. Față de perioada similară din 2021, creștere este de 85% (n.n. în T3/2021, 445 de români s-au aflat într-una dintre aceste două situații). Beneficiile pe care le-au obținut consumatorii care au negociat cu băncile în această perioadă din an depășesc 1,5 milioane de euro.
Printre cei care au ajuns la o înțelegere cu instituția creditoare cu ajutorul CSALB se află și bihoreanca Gabriela Cliveti. „Am luat un credit ipotecar în 2008 din care mai aveam de plătit 62.000 de lei, adică peste 12.500 de euro. Când am făcut cererea către CSALB am invocat salariul minim pe economie și faptul că o am în întreținere pe mama mea. Modalitatea de depunere a cererilor este simplă, iar în caz că nu te descurci, primești ajutor telefonic foarte prompt. La CSALB am apelat deoarece la bancă nu prea am găsit înțelegere și mă tot amânau cu un răspuns. Spre surprinderea mea, deși am cerut diminuarea soldului, am obținut remiterea totală a datoriei. Toată procedura a durat aproximativ o lună, de la depunerea cererii și până la primirea hotărârii. Cred că cel mai mare câștig pe care îl am datorită CSALB este liniștea pe care am câștigat-o din faptul că am scăpat de stresul ratelor”, spune bihoreanca.
Ajutați gratuit
De la începutul anului 2022, 2.002 de consumatori s-au adresat CSALB, cu aproximativ 10% mai mulți decât în perioada similară din 2021 (T3/2021: 1.837 cereri). Trimiterea cererii (direct de pe www.csalb.ro) și negocierea prin intermediul unui conciliator sunt gratuite pentru consumatori. În 15 zile după trimiterea cererii, banca/IFN-ul răspund dacă intră în negociere sau refuză soluționarea amiabilă.
Creșterea generalizată a prețurilor i-a făcut pe mulți consumatori să întâmpine dificultăți reale de plată, iar aceste circumstanțe justificate necesită identificarea unor soluții de reechilibrare a obligațiilor contractuale.
Aplicația IT prin care consumatorii pot trimite cereri direct de pe site-ul www.csalb.ro are, începând cu această lună, o tipologie mai extinsă de solicitări. Categoriile noi au fost definite în urma analizei cererilor trimise de consumatori: Trecerea la dobândă fixă, Probleme generate de creșterea IRCC/ROBOR, Probleme cu depozitele bancare, Probleme referitoare la contractele de leasing, Renunțarea la proces și negocierea unei soluții amiabile.
Site-ul csalb.ro găzduiește din această lună și o secțiune dedicată educației financiare.
Trimite articolul
Xreclama ascunsa in detalii mincinoase