Joi, 11 aprilie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au acţionat pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Majoritatea amenzilor au fost acordate pentru depășirea limitelor legale de viteză, 105 de șoferi fiind prinși după ce au călcat prea tare pedala de accelerație.
„105 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 20 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancționați 19 pietoni care au traversat neregulamentar, cinci sancţiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără dispozitivul de tip „mâini libere”, iar 31 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, a explicat comisarul șef al IPJ Bihor, Alina Dinu.
De asemenea, oamenii legii au reţinut șase permise de conducere, trei certificate de înmatriculare, au constatat trei infracțiuni și cinci tamponări.
Printre cei sancționați se numără un clujean, în vârstă de 37 de ani, care a fost depistat joi, la ora 08:35, pe D.N.1, în afara localității Săcădat, în timp ce conducea cu viteza de 125 de km/h, înregistrată radar, într-o zonă de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.
Bărbatul fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!