Programul a fost organizat de Societatea Română pentru Conştiinţa de Krsna prin centrul Hare Krsna Oradea. Invitaţi la acest program au fost devotaţii centrului Hare Krsna din Timişoara şi Claudia Ignat, coregraf de dans clasic indian „Mohiniattam”.
Maha-mantra
„India e o ţară foarte atrăgătoare din punct de vedere spiritual, este leagănul spiritualităţii acestei planete. O mărturie a acestei culturi sunt textele vedice, scrise în limba sanscrită. Veda cuprinde o vasta cultură ce cuprinde aspecte legate de psihologie, filosofie, medicină, arhitectură, arta diplomaţiei”, a spus Murari Krsna Das, preşedintele centrului Hare Krsna Timişoara.Devotaţii Hare Krsna au interpretat câteva melodii tradiţionale precum Maha-mantra: „Hare Krsna, Hare Krsna, Krsna Krsna, Hare Hare, Hare Rama, Hare Rama, Rama Rama, Hare Hare”. Această mantra este considerată în vede ca având un efect purificator asupra conştiinţei contaminate cu existenţa materială. Ca entitaţi vii individuale, suflete spirituale, noi avem prin natura noastră o conştiinţă transcendentală, suntem în conştiinţa de Krsna, sau conştiinta de Dumnezeu, dar datorită asocierii cu energia materială, conştiinţa noastră este acum contaminată de energia materială, care se numeste maya sau iluzie. Această conştiinţă de Dumnezeu, sau conştiinţa de Krsna, nu este ceva artficial impus asupra minţii noastre. Aceasta este natura originară a entităţii vii, iar atunci auzim şi cântăm aceste vibraţii transcendentale această conştiintă poate fi trezită.
A urmat apoi dansul tradiţional interpretat de Claudia Ignat. Termenul Mohiniyattam provine din sanscrita, „Mohin„dansul celei care te încântă”. Folosind mişcarea corpului şi aşa numitele mudras (expresii ale mâinilor şi palmelor), ea a sugerat prin dans foşnetul frunzelor şi gloriile petrecerilor lui Krsna în pădurile din Vrindavana.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!