De altfel, primarul Dorin Curtean anticipa încă din luna februarie exact situaţia în care se află instituţia pe care o conduce după ce Serviciul de Pază şi Protecţie al Consiliului Judeţean şi-a adjudecat sediul instituţiei în baza unei datorii pentru serviciile efectuate: „Suntem pe punctul de a ne înceta activitatea”.
Între timp, Primăria Popeşti şi-ar fi exprimat intenţia, printr-o scrisoare, de a cumpăra sediul adjudecat de Serviciul de Pază şi Protecţie al Consiliului Judeţean. Informaţiile sunt confuze însă, deoarece mandatul directorului Ioan Sala a încetat pe 5 aprilie, acesta având statut de interimar, iar Sergiu David, reprezentantul Consiliului Judeţean în Adunarea Generală a SPP, spune că din informaţiile pe care le are, sediul Primăriei Popeşti a fost scos deja la licitaţie de instituţia care l-a adjudecat.
„Din ceea ce cunosc eu, sediul Primăriei Popeşti a fost scos la licitaţie cu preţul de strigare de 15 miliarde de lei vechi. Cred că prima rundă de licitaţie a şi avut loc, iar dacă nu se prezintă nimeni, preţul scade cu 25%”, spune Sergiu David. Acesta a declarat pentru Jurnal bihorean și Bihon.ro că următoarea şedinţă AGA va fi după Paşti, admiţând că ar putea fi probleme în ceea ce priveşte achitarea salariilor, „după creşterea salariului minim”.
Fostul şef al instituţiei, Ioan Sala, spune că a reuşit să depăşească crizele pe care le-ar fi putut provoca două majorări salariale, bugetul instituţiei fiind grevat lunar de 700.000 lei vechi în aceste condiţii. Ioan Sala pare să fi făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru a nu exista restanţe salariale sau disponibilizări.
„SPP a obţinut o încuviinţare de evacuare a Primăriei Popeşti. Instituţia şi-a exprimat intenţia de a cumpăra imobilul în trei tranşe de câte 4,2 miliarde lei vechi. Dacă Primăria ar vira o tranşă, sigur oamenii ar avea salarii de sărbători. Chiar dacă mandatul meu de interimar a expirat, ca om am făcut toate diligenţele pentru a fi bani în conturi de sărbători”, ne-a spus Ioan Sala.
Acesta a explicat că a contestat pe toate căile pierderea contractului cu Renel, unde serviciul de pază era asigurat de 20 de oameni, care acum nu mai au obiectul muncii.
„Noi, la acea licitaţie, ne-am situat pe locul III. Pe primul loc s-a situat o firmă din Mureş. Am demonstrat că a prezentat certificate fiscale false din care să rezulte că nu are datorii. Pe locul doi a fost o firmă din Ploieşti. I-am contestat şi pe ei la Consiliul Naţional al Concurenţei, am demonstrat că aveau datorii de peste 3,8 miliarde lei vechi, însă acestea sunt către terţi. Mă îngrijorează perspectiva de a pierde contractele cu Primăria Beiuş, unde avem 12 oameni, şi cu Criştior, unde avem 4 oameni. După ce au crescut salariile, a fost necesar să renegociem şi plata serviciilor noastre, dar în acest ritm s-ar putea să atingem pragul critic de 10%, să avem peste 10% dintre cei 250 de angajaţi care îşi pierd locul de muncă şi să intrăm în zona conflictului de muncă”, explică fostul director Ioan Sala.
Citiți principiile noastre de moderare aici!