Un proiect de act normativ aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vine în sprijinul fermierilor români care cultivă usturoi. Potrivit proiectului, aceştia vor putea primi din 2019 un sprijin financiar de circa 4.650 de lei/hectar (circa 1.000 de euro/ha) printr-o schemă de ajutor de minimis susţinută de la bugetul de stat cu două milioane de euro.
Condiţii
„Sprijinul se acordă începând cu anul 2019 în cuantum de 1.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi, suprafaţa minimă eligibilă fiind de 0,3 hectare. Calculul sprijinului se face proporţional cu suprafaţa de pe care s-a valorificat o cantitate minimă de 5.000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de două milioane de euro, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 9,3 milioane de lei”, se arată în nota de fundamentare.
Bugetul schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi’ se aprobă anual, iar programul se desfăşoară pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019 – 2021.
Conform documentului, beneficiarii acestui sprijin financiar sunt: producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la data plăţii ajutorului de stat; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; producătorii agricoli persoane juridice.
Cei care vor să beneficieze de acest ajutor de minimis pentru cultura de usturoi trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp, să să valorifice o cantitate de usturoi de minim 5.000 kg/ha dovedită cu documente justificative, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi în anul de cerere şi să să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei.
Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă pentru cultivarea usturoilui nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare.
De asemenea, prin proiectul de act normativ ce prevede interdicţia acordării ajutorului de minimis solicitanţilor a căror suprafaţă de culturi de usturoi este obţinută prin divizarea unei exploataţii existente la data de 1 ianuarie a anului de cerere, cu excepţia succesiunilor şi a contractelor de vânzare cumpărare. Valorificarea producţiei se face în perioada 1 iulie – 29 noiembrie, inclusiv, a anului de cerere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!