Grădiniţa cu Program Prelungit (GPP) nr. 47 ,,Amicii’’ din Oradea a sărbătorit, zilele trecute, Ziua Europei. Cu acest prilej, G.P.P. nr. 47 a lansat proiectul ,,Mişcarea – atribut al sănătăţii.
Prin acest proiect, GPP nr. 47 doreşte să promoveze un stil de viaţă sănătos şi să încurajeze copiii să facă zilnic mişcare, în scopul creşterii sănătoase şi armonioase a organismului.
,,Ideea s-a născut din constatările educatoarelor cu privire la comportamentul motric al copiilor. Unii dispun de o energie extraordinară care însă nu este canalizată în scopul dezvoltării armonioase; alţii sunt prezenţi ore în şir în faţa televizorului şi a calculatorului, ajungând în timp să fie sedentari, obezi, fără poftă de viaţă, de mişcare, cu o ţinută corporală nu tocmai corectă.
Activităţi
Pornind de la deviza «Să facem din mişcarea fizică o bucurie, o necesitate! Să-i ajutăm pe copii să descopere şi să înţeleagă frumuseţea mişcării, să dorească să atingă perfecţiunea în executarea ei şi să înfăptuiască ceea ce este frumos», am conceput proiectul «Mişcarea- atribut al sănătăţii»”, a spus profesoara Georgeta Bara, coordonatoarea acestui proiect. Proiectul are o valoare de 2.500 de lei şi este finanţat de Primăria Oradea.
Proiectul se derulează în perioada 9 mai – 30 iunie şi este coordonat de educatoarele Georgeta Bara, Maria Gabor, Ioana Mihuţ, Sara Biro şi profesoara Elisabeta Moţica.
Astfel, în fiecare săptămână, în zilele de miercuri şi vineri, la GPP nr. 47 vor avea loc activităţi sportive, care îşi propun să-i determine pe preşcolari să îndrăgească sportul, mişcarea fizică şi să-şi aleagă cea mai potrivită formă de mişcare fizică.
De asemenea, educatoarele au conceput un program zilnic de înviorare, valabil pentru toate grupele. Pe tot parcursul derulării proiectului, copiii din grupele mici vor învăţa jocuri de mişcare, care se vor desfăşura în curtea grădiniţei.
Totodată, la grupele mari şi pregătitoare ale GGP 47, specialiştii vor face cu copiii exerciţii pentru prevenirea şi corectarea unor deficienţe fizice minore. În colaborare cu profesori de sport, micuţii vor învăţa să joace baschet. Ei vor participa la jocuri şi întreceri sportive în aer liber şi vor vizita bazele sportive din Oradea, în vederea stimulării interesului copiilor pentru a practica cu regularitate un sport încă de la vârsta preşcolară.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!