Atunci când preţul cărnii de porc la nivel de UE scade sub 103% din preţul său de bază, operatorii sunt încurajaţi să-şi retragă de la vânzare carnea de porc (proaspată sau refrigerată), pe care să o depoziteze în unităţi de congelare.
Pot beneficia de acest ajutor toti operatorii care acceptă să retragă de pe piaţă o cantitate de carne de porc convenită în prealabil cu reprezentanţii CE, pe care urmează să o depoziteze într-o unitate de stocare pentru toată perioada desfăşurării contractului.
Pentru a putea beneficia de acest sprijin persoanele fizice şi juridice trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Printre acestea se numără şi să desfăşoare o activitate de creştere a animalelor şi/sau în sectorul cărnii, de cel puţin 12 luni şi sunt înscrişi în registrul public stabilit de către statul membru, dispun în vederea stocării de instalaţii corespunzătoare şi dispun de autorizaţie sanitar – veterinară şi licenţă de fabricaţie.
Carnea trebuie să fie clasificată în conformitate cu sistemul comunitar de clasificare a carcasei, să proveniă de la animale crescute în comunitate în ultimele două luni, să provină de la animale sacrificate în abatoare agreate de UE cu cel mult 10 zile înainte de introducere în stoc şi să nu depăşească nivelul maxim admisibil de radioactivitate prevăzut prin reglementările în vigoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!