Incunabulul este, conform definiției, o carte veche, rară și valoroasă, tipărită înainte de anul 1500. Acesta a fost așezat în Biblioteca Universității din Oradea.
„Incunabulele, fondul de carte veche și colecțiile speciale dau valoare unei biblioteci”, spune Daniela Bar, șefa Biroului Achiziție, Prelucrare și Catalogare al Bibliotecii Universității din Oradea.
Incunabulul Universității din Oradea este o ediție comentată a Bibliei. Publicată la Basel, în 1498, de Johann Froben și Johann Petri, cartea conține comentarii biblice, puse în paralel, note și completări, datorate unui mănunchi de reputați exegeți din secolele XIV-XV. Ediția a fost îngrijită de Sebastian Brant (1457-1521). Jurist, editor și scriitor, el este autorul unui „bestseller” al epocii medievale – „Corabia nebunilor”. Încă în timpul vieții autorului, cartea a mai fost tradusă în limbile germană, latină, franceză și olandeză.
„Numai pentru decontaminarea volumului care are peste 500 de ani, restauratorul Cristina Petcu, expert la Muzeul Național de Istorie a României, a avut nevoie de patru luni de zile. Apoi, de la începutul anului, până în 4 iunie 2021, când prețiosul tom s-a întors la Biblioteca Universității din Oradea, s-au desfășurat lucrările de restaurare propriu-zise. Paginile, «mușcate de timp», au fost completate cu o hârtie specială, numită văl japonez. Scoarțele din lemn ale cărții și cotorul acesteia, complet desprinse anterior, au fost și ele restaurate, volumul fiind legat din nou”, a explicat Claudia Teodora Ignat, de la Biroul de Presă al UO.
„Coperta și interiorul fuseseră atacate de insecte xilofage, insecte de mici dimensiuni, care mănâncă lemnul și hârtia”, explică Daniela Bar, cea care a și început demersurile pentru salvarea incunabulului aflat în patrimoniul Bibliotecii Universității din Oradea. Au mai fost restaurate încuietorile cărții și coperțile, acoperite cu piele imprimată cu frumoase ornamente cu motive vegetale.
„Cel mai important lucru e că restaurarea a stopat procesul de degradare a cărții. Altfel, în doi-trei ani, incunabulul s-ar fi pierdut. Acum putem spune că, pentru o vreme cel puțin, el este în siguranță”, subliniază Florica Ujoc, șefa Serviciului Bibliotecă. Pentru a ține incunabulul în condiții cât mai bune, a fost decontaminată și restaurată cutia în care e păstrat acesta. De asemenea, a fost achiziționat un dulap special pentru depozitarea cărții. „Dacă l-am fi dus înapoi, în dulapul cu carte veche, unde cărțile și mediul însuși sunt contaminate, ar fi fost ca și cum n-am fi făcut nimic. De fapt, meritul pentru salvarea acestei cărți de o mare valoare îi aparține domnului prorector Sorin Borza. El a găsit resursele financiare necesare restaurării acestui volum”, mai spune Florica Ujoc.
Incunabulul aflat în proprietatea Universității din Oradea a fost achiziționat în anul 1967, de la un anticariat din Cluj-Napoca, pentru suma de 5.000 de lei. Astăzi, valoarea de inventar a cărții, mai mică decât cea reală, de piață, este de 20.000 de lei. Bibliotecarii Universității din Oradea vor începe procedurile de clasare a incunabulului, demersuri în urma cărora cartea va deveni un bun de patrimoniu național.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!