Incidentul s-a produs vineri, 02 aprilie, în jurul orei 10:50, pe Linia 12, în stația Bunexim, pe sensul de mers spre Nufărul
„Un tânăr, aparent fără niciun motiv, pentru că n-a călătorit cu autobuzul şi nici nu a interacţionat cu şoferul în vre-un fel, a sărit în faţa autobuzului, a rupt ştergătorul din partea stângă şi a spart geamul lateral de pe partea şoferului. Cioburile rezultate ca urmare a spargerii geamului, l-au rănit pe şofer. Ulterior, tânărul a urcat în autobuz, agresându-l pe şofer. În timpul altercaţiei, agresorul i-a spart ochelarii şoferului. A fost apelat serviciul unic de urgenţă, iar la faţa locului s-au deplasat trei echipaje ale Poliţiei şi un echipaj al SMURD”, a declarat purtătorul de cuvând al OTL SA, Carmen Tocuț.
Potrivit surselor Bihon.ro, tânărul s-ar fi enervat în momentul în momentul în care șoferul autobuzului i-ar fi închis ușa în nas prietenei sale.
Prins după 10 minute
Agresorul a fost prins după aproximativ 10 minute, în zona blocurilor. Urmează ca societeatea să formuleze o plângere penală pe numele acestuia.
„Mulţumim persoanelor care au fost de faţă la incident, care au sunat pentru a se interesa de starea şoferului şi pentru a oferi suport, în caz de nevoie, în calitate de martori”, transmite OTL SA.
Dosar penal
„Persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată de polițiștii de ordine publică orădeni, la aproximativ 200 de metri de locul faptei, în zona străzii Războieni. Bărbatul a fost identificat ca fiind un orădean de 31 de ani. Acesta a fost condus la sediul Poliției municipiului Oradea, pentru audieri. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii orădeni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire și alte violențe și distrugere”, a declarat pentru Bihon.ro, comisarul-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
[eadvert]
Trimite articolul
XProbabil fan AUR SOSOACA
-
probabil fanul ma tii! )))
-
La fel si ala din Bucuresti care a injunghiat un politist
-
Lua-v-am pe toti fanii AUR in maciuca … hute-v-ar Shoshoaka guritele de fraieri
-
-
Marin de la Nucet esti socat sau sosocat?
O fi fost agresat asa, intamplator, agresorul 100% nu a avut ce sa faca si a zis, hai sa vad, ce fac eu astazi… Ia sa iau la bataie un angajat OTL 😉 dupa mine personal cand eram de 18 ani a venit un vatman OTL in Piata Rogerius de ce mi-am permis la Magazinul Crisu la semafor sa il intreb din ce cauza sta de 2 semafoare la 40 de grade de doua ori s-a facut verde iar el nu a pornit, tramvaiul fara nicio problema tehnica, bineinteles ca mi-a raspuns “domneste si civilizat” ulterior am coborat la Piata Rogerius m-am uitat la dansul si acum il tin minte un obez de 150 kg pe putin eu cu mana in ghips fiind de la entorsa (facand kick box la acea vreme) a venit dupa mine in piata sa ma ameninte cu bataia. Daca raspundeam asa cum merita probabil eram subiect de ziar ca mi-am permis sa ii raspund cu aceiasi moneda unei elite sociale 😐 Tot respectul pentru cei ce isi fac meseria cu demnitate si bun simt iar pentru oameni ca asta de care am scris respect 0. Sa nu uitam totusi ca is foarte rare cazurile in care iese foc fara fum 😉 Ar fi bine sa va temperati iesirile voastre violente domnilor de la OTL nici acum din cate observ prin trafic nu sunteti foarte civilizati din contra dar chestile astea bineinteles ca domnii jurnalisti nu le sesizeaza nu le vad 😉 o fi ca justitia oarba (cateodata)
-
Corect!
-
Norocul nostru ca avem pe langa acesti ,,obezi,, si ,,sportivi kick box cu caracter,, !!!
Caca maca. Probabil e vreun recidivist, că un om echilibrat are capacitatea de a-şi stăpâni trăirile.
Asta e unul dintre cei ce protesteaza, poate DIAVOLESCU, ceva cretin idiot, tot mai multi avem in oras. Cat timp nu punem accent pe educatie asta e rezultatul
-
42,2% procent de promovabilitate la simularea ptr. examenul de bacalaureat in Bihor!!
Asta va spune ceva , nu?
Referitor la ce scoala s-a facut in anul scolar trecut si in cel actual.
Si voi vorbiti de educatie .
Care educatie ??
Un studiu publicat recent in Romania a relevat ca peste 1.000.000 de tineri cu varste intre 18 si 30 de ani nu apar inregistrati in nici o forma de invatamant liceal, postliceal sau universitar, dar nici nu figureaza cu un contract de munca inregistrat legal in REVISAL!!
Adica nu apar ca fiind populatie activa, in ciuda varstei.
Adica au finalizat 8 – 10 sau 12 clase, cu sau fara succes la Bacalaureat, nu s-au inscris nici la vreo forma superioara de invatamant si nici nu au optat ca sa se angajeze si sa munceasca undeva.
Astia-s probabil parte dintre tineretul educat!
Si cand te gandesti ca Slovenia are 2,500.000 de locuitori, imi vine sa zic ca asta e intreaga populatie activa a lor (ca numar de persoane tinere).
Noi ne permitem sa ii tinem acasa .
Ca-s prea tineri sa inceapa munca, sa invete o meserie, macar. E mai bine ca sa stea cu taticu si cu mamica, ca ii tin ei cu bani.
Doar asa i-am invatat noi.
Macar sa se mai ocupe cu un chef, cate o sezatoare cu chiuituri, o drumetie, o vacanta, ceva !
Ca doar acum sunt si ei tineri, nu ?
Ce mai !-
Bune observatiile tale,Eftimie.
Am să-ţi spun ce cred eu in legătură cu misterul “dispariției” din programul Revisal a milionului de tineri(in realitate a multor milioane de tineri din Romania).
Mulți tineri din Ro, de abia asteapta să-şi dea Bacul şi să “o zbughească afară din Romania” unde văd cu ochii ,unde ei speră că vor avea un viitor mai bun (şi îl vor avea, dacă vor fi serioşi si muncitori).
Dar ei figurează in continuare ca rezidenţi in Romania ! Şi vor figura mult timp de acum incolo,chiar dacă cei mai mulți dintre ei nu se vor mai reântoarce niciodata aici.
Ţin minte că aproape jumatate din fostii mei colegi de clasă, chiar inaintea examenului de bacalaureat, aveau deja cumpărate biletele doar dus pentru diferite țări din lumea largă.
Şi asta se intampla acum 20 de ani, cand Ro nu era membră UE.
Imagineaza-ţi in ziua de azi, cand graniţele sunt complet deschise, câți tineri pleacă din ţară si se stabilesc in alte țări.
Dar ei figurează ca trăind in Ro in statistici.
E şi cazul subsemnatului, care de aproape 6 ani nu mai trăiesc in Ro,sunt stabilit in altă ţară,platesc taxe aici,am proprietăti aici, nici nu concep să mă mai intorc in Ro ,nu in următorii ani cel puțin, dar figurez şi eu printre cele 20 de milioane de locuitori ai Romaniei, deşi nu sunt, şi ca mine mai sunt 5 milioane in aceeaşi situaţie.
Rezolvată enigma?-
Subscriu
-
-
eftimie, vorbesti prostii, populatia peste 15 anisi
65 de ani este populatie activa, din cei peste 15 ani, cei ANGAJATI, sunt populatia ocupata, asta este diferenta
-
-
e fanul meu, liberal ‘schizofrenic’! )))
Un putzosh care vroia sa ii demonstreze prietenei cat e el de smardoi. Du-te-n padure, suntem satui de maimute ca tine
-
Sa auzi ce au spus maimutele despre tine!
”Vre-un” se scrie legat 🙂
Ardelean Crisan? Tu esti asta ce a luat-o pe cocoasa? Nu de alta dar ai cam merita…tu cu corabia ta cu tot!!!