Autoritățile bihorene au fost anunțate cu privire la faptul că o mașină a căzut într-o baltă de pescuit privată din Paleu la ora 20:20.
„Din primele investigații efectuate la fața locului, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au constatat că, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, în timp ce se aflau pe terenul din incinta locației care deservește balta privată, conducătorul autovehiculului ar fi lovit un copac, iar apoi autoturismul ar fi căzut în apele bălții. În autovehicul se aflau două persoane, pasagerul fiind scos din vehicul de un martor, fără a necesita transportarea la spital”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Din nefericire, șoferul mașinii, un bărbat de 52 de ani, din, comuna Roșiori, care a rămas blocat în vehicul, a fost extras de echipajele de salvate, care au declarat decesul acestuia la fața locului.
Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.
Cercetările în cauză continuă sub coordonarea unui procuror.
Citiți principiile noastre de moderare aici!