Marți, 15 decembrie, la ora 13:00, poliţiştii Biroului de Ordine Publică de la Poliţia Oradea au depistat un bărbat de 36 de ani, din Alparea, care deţinea şi oferea spre vânzare, într-o piaţă, 200 petarde de diferite tipuri, toate fiind obiecte pirotehnice interzise.
Peste o oră, poliţiştii orădeni au găsit într-o altă piață din Oradea un tânăr de 17 ani, din localitatea Brebu, județul Caraș – Severin, care, la fel, deţinea fără drept și oferea spre vânzare, 180 de petarde de diferite tipuri, şi în acest caz fiind produse pirotehnice a căror deţinere şi comercializare este interzisă prin lege.
După un sfert de oră, un minor de 16 ani, din localitatea Cristești, județul Mureș, a fost prins când oferea spre vânzare 100 de petarde de diferite tipuri, şi în acest caz tot produse pirotehnice a căror deţinere şi comercializare este interzisă prin lege.
Petardele au fost confiscate şi cei trei sunt acum cercetaţi penal.
Închisoare
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe de la Poliţia Bihor amintesc că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.
Din experienţa anterioară, s-a dovedit că există cetăţeni care, contrar prevederilor legale, încearcă să achiziţioneze articole pirotehnice din categoriile celor interzise a fi folosite de către publicul larg, pentru a le utiliza în perioada sărbătorilor de iarnă. Reamintim cetăţenilor faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.
Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an. Articolele pirotehnice de divertisment din categoria 1 şi P1 pot fi puse doar la dispoziţia publicului cu vârsta peste 18 ani.
Cetăţenii sunt atenţionaţi că poliţiştii bihoreni vor acţiona pentru combaterea cu fermitate a comerţului ilegal cu articole pirotehnice, dar şi a folosirii ilegale a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale. Pentru a preveni incidentele neplăcute şi chiar victimizarea populaţiei prin folosirea unor obiecte pirotehnice neconforme noilor prevederi legislative precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică în preajma sărbătorilor de iarnă, cetăţenii sunt rugaţi să achiziţioneze obiectele pirotehnice din categoria 1 doar de la societăţi autorizate.
De reţinut! În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici, de tipul artificiilor (steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi). Petardele de orice fel sunt interzise a fi deţinute, utilizate sau cumpărate de persoanele fizice!
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Când şi cum nu e voie?
Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
Pedepse legislative
Cadrul legislativ aplicabil activităţilor cu articole pirotehnice este definit de următoarele acte normative:
1. Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată;
2. Hotărârea Guvernului nr. 536/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehniştilor, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Hotărârea Guvernului nr. 612/30.06.2010 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale articolelor pirotehnice şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă.
Pentru a preveni evenimentele neplăcute care ar putea fi provocate în perioada sărbătorilor de iarnă prin folosirea petardelor, pentru a evita disconfortul produs cetăţenilor şi chiar rănirea unor persoane, poliţiştii bihoreni vor continua pe tot parcursul lunii decembrie acţiunile menită să prevină şi să combată nerespectarea legislaţiei în vigoare cu privire la regimul obiectelor pirotehnice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!