Scumpirea medicamentelor din import începând cu 1 iulie, anunţată deja de posturile naţionale de televiziune nu figurează încă în normativele transmise farmaciilor bihorene. Prin urmare, farmaciştii bihoreni nu cunosc detalii despre procentul de scumpire a medicamentelor.
Eugenia Hamza, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Bihor, a declarat că a aflat tot din presă despre faptul că scumpirea se va opera la circa 3.000 de medicamente din import şi că 1.000 de medicamente ar urma să rămână totuşi la nişte preţuri „accesibile”.
Bolnavii afectaţi
Farmacista Hamza consideră că nu doar scumpirea anunţată de oficialii de la Bucureşti cât mai ales reducerea veniturilor îi va afecta pe bolnavi foarte mult. Dacă salariaţii îşi vor putea permite să îşi mai cumpere un medicament – două, pensionarii vor fi obligaţi, mulţi dintre ei, să renunţe, din lipsă de bani, la tratamentele prescrise de medici, pentru care trebuie să plătească preţul integral sau parţial la farmacie. „Chiar dacă în zilele din preajma datelor când se dau salariile, adulţii nu trec pe la farmacii, în restul lunii aceştia tot ajung să îşi mai cumpere medicamentele de care au nevoie”, a spus Hamza, care apreciază că reducerea pensiilor îi va îmbolnăvi şi mai tare pe cei mai bolnavi dintre bolnavii bihoreni.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!