Dacă pentru unii elevi şcoala a fost castelul din poveste, pentru alţii a fost precum o casă străină. Elevii şi profesorii de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” au fost foarte dezamăgiţi când au văzut sălile de clasă în care vor studia, respectiv, vor preda. Situaţia îi va obliga pe profesori să naveteze între trei locaţii, iar pe elevi să înveţe în mai multe schimburi.
„Am venit din vacanţă ca să igienizăm sala de clasă în care vom studia. Sala este foarte mică. Împreună cu părinţii şi colegii am spălat geamurile şi am curăţat pe jos. Nu suntem mulţumiţi că vom face naveta din oraş pe Clujului. Bioritmul colegilor noştri care studiază în două schimburi va fi dat peste cap”, a spus eleva Lavinia Drigici, de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea.
Nici profesorii nu sunt mulţumiţi de mutarea Colegiului Economic pe strada Clujului.
„Timp de trei zile, împreună cu părinţii şi elevii, am reuşit să igienizăm şi să modernizăm sala de clasă în care vor studia elevii. Sala este mică, în comparaţie cu cealaltă în care au studiat până acum. Dar asta nu ar fi o aşa mare problemă, cât faptul că mergem în două schimburi. Noi suntem o şcoală cu rezultate remarcabile. Ne temem că, mersul în două schimburi, va influenţa rezultatele copiilor”, a declarat şi profesoara Angela Chereji.
Crina Dobocan
Colegiul Economic „Partenie Cosma”, pe Clujului
Colegiul Economic „Partenie Cosma”, strămutat
Citiți principiile noastre de moderare aici!