Directorul ABA Crişuri, Dorel Dume şi viceprimarul Mircea Mălan au anunţat miercuri, startul lucrărilor de amenajare a unei pasarele pietonale în Centru, pe partea stângă a Crişului Repede, pe porţiunea cuprinsă între Independenţei şi podul cu stea.
Pentru început, şantierul va fi organizat din vecinătatea pasarelei pietonale, lucrările anunţate presupun inclusiv intervenţii în albia Crişului.
Dume a anunţat că „valoarea aproximativă” a proiectului derulat de ABA Crişuri este de 20 de milioane de lei, executant este Repcon SA – firmă abonată la lucrările hidrotehnice de anvergură, finanţate de Guvern – iar termenul de finalizare expiră în primăvara anului viitor.
Mălan a precizat că, imediat după retragerea celor de la ABA Crişuri de pe amplasament, deci din primăvara viitoare, va intra Primăria pentru amenajările care ţin de partea urbanistică a proiectului.
„Până în primăvara 2018 vom termina licitaţia pentru atribuirea lucrării şi până în toamna anului viitor vom termina întreaga amenajare”, a spus vicele, referindu-se nu doar la promenada de lângă Criş ci şi la parcarea subterană din strada Indepenenţei, la platoul care ar urma să fie amenajat deasupra acesteia dar şi la trotuarul de deasupra promenadei, vizavi de Primărie. Acesta va fi pavat cu piatră italiană, după modelul celei din Piaţa Unirii, gardul de protecţie va fi refăcut iar stâlpii care susţin iluminatul public vor fi reabilitaţi. „Lucrăm acum la definitivarea proiectului, valoarea lucrării va fi dată în urma expertizei tehnice”, precizează Mălan.
Conform acestuia, în baza bunei colaborări cu ABA Crişuri, au început discuţiile pentru continuarea promenadei de pe cealaltă parte a Crişului Repede, de la fostul Budi Bar, pe sub Podul Ferdinand, cu ieşire în zona străzii Pictor Nicolae Grigorescu. În timp, aceasta va deveni pietonală, la fel ca strada Libertăţii, până la parcul cu acelaşi nume.
Beton, piatră…
Proiectul prevede amenajarea promenadei aproape de nivelul apei, pe porţiunea de la parcare până la Banc Post, după care aceasta urcă în rampă pe traseul actual. Aleea betonată, inundabilă, de lângă apă, ar urma să fie lărgită la 3,5 metri iar cea de la Banc Post până la noul pod, ieşită în consolă, va avea lăţimea de doi metri. Intervenţia va decima vegetaţia spontană crescută de-a lungul zidului, având în vedere că proiectul prevede betonări de sprijin sub zidul existent. La contactul cu apa este prevăzut un aşa numit prism de anrocamente, adică o aglomerare de piatră de mari dimensiuni, aşa cum este şi pe malul celălalt.
„În vederea remedierii degradărilor lucrărilor de consolidare şi susţinere a malurilor râului Crişul Repede în municipiul Oradea, au fost prevăzute următoarele lucrări: suprabetonare elevaţie zid existent, grindă din beton, prism din anrocamente, refacere alee pietonală existentă pe coronamentul zidurilor, inclusiv montarea balustradelor noi, refacere protectie prin înierbare taluze, rampe, scări pentru asigurarea accesului pietonal la zona de promenadă”, se arată în descrierea proiectului. Sunt prevăzute şi subzidirea fundaţiei zidurilor existente şi „refacerea suprafeţelor de beton deteriorate ale elevaţiei prin suprabetonarea acesteia”.
Pe uscat
Pentru lucrările de subzidire şi de realizare a grinzii de beton în trepte, proiectantul propune realizarea unui „batardou” şi punerea la uscat a tronsonului. Termenul tehnic descrie, în fapt, un fel de baraj în albie, înalt de 3 metri şi lat de 3.50 m, la adăpostul căruia ar urma să se deruleze lucrările.
Grinda din beton care ar urma să fie turnată la baza zidului, se va funda cu 50 cm sub cota talvegului.
„Forma şi dimensiunile grinzii au fost stabilite astfel încât, pe coronamentul acesteia să poată fi amenajată o alee de promenadă, in continuarea celei executate pe tronsonul din amonte de podul Ferdinand. Pentru a realiza trecerea de pe aleea de promenadă amenajată la baza zidurilor şi aleea de promenadă de pe coronament, a fost prevazută a fi executată o rampă de acces pietonal, cu panta de 6% şi lungimea de 45 m”, transmite ABA Crişuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!