„La ediția a doua, PadișFest ne propune să venim Împreună Pentru Turism Responsabil”, spune Raluca David, coordonator al proiectului. Începând de vineri 15 iulie și până duminică 17 iulie, publicul este invitat în Glăvoi, unde vor avea loc concerte folk, activități de aventură montană, ateliere de meșteșuguri și dezbateri tematice.
„Dezbaterile de sâmbătă 16 iulie vor fi momentul cel mai important al evenimentului. Ca și noutate anul acesta vor avea loc trei ateliere de dezbateri de la ora 14:30 axate pe 3 teme legate de: 1. Campingul din Glăvoi, 2. Managementul deșeurilor din Glăvoi și 3. Infrastructura turistică montană. De la ora 17.00 va avea loc dezbaterea principală axată și ea pe tema Glăvoiului. Membrii publicului sunt invitați și încurajați să participe la dezbatere, aceasta fiind deschisă tuturor”, spune Raluca David, coordonator de proiect.
La dezbatere au fost invitați reprezentanți ai administrației publice locale, ai mediului academic, ai mediului de afaceri și ai societății civile, precum și factori interesați în domeniul turismului: Administrația Parcului Natural Apuseni, Primăria Pietroasa, R.N.P. Romsilva, Universitatea din Oradea, Administrația Bazinală Ape Crișuri, Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, Garda de Mediu, Consiliul Județean Bihor, Agenția de Management al Destinației Bihor, Organizații neguvernamentale de mediu și turism, Reprezentanți ai pensiunilor și agenților economici din comunitățile locale.
Folk şi foc de tabără
Fondul muzical din serile de vineri și sâmbătă va fi genul folk. Acorduri de chitară și vocalize gingașe vor încălzi împreună cu focul de tabără atmosfera. Seara de vineri va fi deschisă de chitaristul Raul Bochiș, acesta va fi urmat de Jetu’i Jet. Surpriza primei seri va fi folk-istul Emeric Imre, a cărui piesă Nebun de Alb e fredonată în jurul focului de fiecare iubitor al muntelui. Sâmbătă avem invitați interpreți de muzică folk din Cluj: Radu și Sorina în deschidere, urmați de trupa Boemis. „Artiștii de la Boemis au fost prezenți și la prima ediție PadișFest și și-au exprimat dorința de nu lipsi de la nici o ediție a evenimentului.
În 2015, după ce au concertat la PadișFest, Boemis au continuat să cânte o zi întreagă între turiștii din Glăvoi, făcând o atmosferă de poveste. O surpriză anul acesta va fi grupul de muzicieni Suburban Dream format din studenți ai Academiei de Muzică din Cluj, care vor interpreta la diferite instrumente în apropierea stâncilor din Poiana Ponor”, spune Raluca David.
Tiroliană, rapel, meşteşuguri
Sâmbătă și duminică două zile active la PadișFest. Activitățile gratuite de tiroliană și rapel vor fi organizate de colaboratorii de la CarpaticFun, iar alte două concursuri de căutare de comori pe trasee turistice vor fi coordonate de Ecotop Oradea și Flora and Fauna International, proiectul Life Connect Carpathians. Va exista și un moment de fitness cu exerciții speciale care va exemplifica pregătirea fizică recomandată pentru activități montane.
„PadișFest încurajează turismul responsabil, un turism care dorește să strângă legătura dintre turiști și localnici. De aceea, la PadișFest se vor organiza sâmbătă ateliere și un târg de meșteșuguri la care vor fi prezenți Muzeul Flutur din Chișcău, Fero Egyed, tulnicar și meșter de obiecte tradiționale. De asemenea, îi vom avea alături pe colaboratorii de la Orizont Verde, asociație de promovare a tradițiilor din comuna Roșia cât și Asociația de Dezvoltare Comunitară Colești din Vașcău care vor prezenta turiștilor produse tradiționale”, a adăugat Raluca David.
PadișFest este organizat prin proiectul ,,Zilele Parcului Natural Apuseni’’, coordonat de Asociația Compas în parteneriat cu RNP – Romsilva Administraţia Parcului Natural Apuseni R.A. Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România prin Programul Spații Verzi, componenta Arii Naturale Protejate şi are o valoare totală de 28.190 lei. Contribuţia finanţatorului este în valoare de 19.790 lei, iar cea a Asociației Compas este de 8.400 lei, în valorificarea muncii voluntare depusă de voluntari. PadișFest se bucură de sprijinul logistic și tehnic al Agenției de Management al Destinației Bihor, cât și de susținerea sponsorilor FAIST Mekatronic, Farmacia Procardia și Aura.
Citiți principiile noastre de moderare aici!