Cele cinci zile ale festivalului cuprind mai mult de douăzeci de evenimente, printre care spectacole de teatru-dans, manifestări stradale, workshop-uri și concerte.
Miercuri, ora 18:30, festivalul se deschide cu spectacolul „Sărbătoarea primăverii”, adus în Oradea de renumita companie M Studio, de la Sfântu Gheorghe. „Sărbătoarea primăverii” era descrisă de compozitorul rus Igor Stravinsky ca fiind o lucrare muzical-coregrafică ce reprezintă Rusia păgână înglobată într-o singură idee: misterul și puterea creativă a primăverii. Ritualul păgân al ruşilor se încheie cu autosacrificare: o fată special aleasă dansează până la epuizare. Limbajul operei lui Stravinsky este adresat baletului clasic. Spectacolul Studioului M realizat de coregrafa Andreea Gavriliu reformulează „Sărbătoarea primăverii” într-un limbaj contemporan, reușind astfel apropierea artiştilor şi spectatorilor de această piesă epocală din istoria muzicii.
Joi, 27 octombrie, de la ora 18:30, Sala Mare a teatrului găzduiește spectacolul intitulat „În cursul timpurilor”. Piesa companiei Feledi Project sosește în Oradea după un turneu în Statele Unite, producția fiind inspirată de filmul „Orele (The Hours)”.
Tot mâine este programat spectacolul oferit de Centrul Național al Dansului București. Spectacolul se articulează pe o zonă de tensiune şi dialog cu bunicii dispăruţi, în care se întretaie interpretările cele mai personale cu imagini marcante din inconştientul colectiv. Este zona în care ne găsim propriile răspunsuri legate de lupta pentru libertatea de exprimare şi rezistenţă în contexte de cenzură şi teroare politică, încă foarte prezente sub alte forme şi în contemporaneitate. Spectacolul va avea loc de la ora 20:00, în Sala Arcadia.
Festivalul va continua cu reprezentația Ansamblului de Dans Nagyvárad, Gala Academiilor de Dans (Ungaria și România), respectiv cu spectacolul Ansamblului Folcloric de Stat Maghiar, Transcarpatia Invocată. Biletele s-au pus în vânzare la casieria teatrului (deschisă de marți până vineri, între orele 11:00-17:00, respectiv cu o oră înaintea fiecărui spectacol) și online pe www.biletmaster.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!