La începutul acestei săptămâni a avut loc prima întâlnire dintre edili și asociațiile de proprietari, pentru punerea în practică a proiectului pilot menit să scadă cantitățile de deșeuri depozitate la halda Eco Bihor. Din cauza neconformării la pretențiile de selectare impuse de UE via Guvern, Oradea plătește anual sume importante cu titlul de contribuție la Fondul de Național de Mediu.
Viceprimarul Florin Birta s-a întâlnit luni, în sala mare a Primăriei, cu președinții celor 126 de asociații de proprietari care vor face parte din proiectul pilot pe care Primăria dorește să îl implementeze de la 1 iunie, împreună cu RER Vest și Eco Bihor. Conform O.U nr. 196/2005 privind fondul de mediu, s-au stabilit niște ținte în ceea ce privește reducerea cantităților de deșeuri depozitate în Oradea, ținte care trebuie atinse anual, în caz contrar consecințele financiare fiind suportate de bugetul local și implicit de cetățeni, transmite Municipalitatea printr-un comunicat de presă.
Astfel, pentru acest an, s-a impus o reducere cu 35% a depozitării deșeurilor, iar neîndeplinirea acestei cerințe ar costa bugetul municipiului 500.000 lei.
„Începând cu anul 2019, trebuie să reducem deșeurile cu 45%. Acest procent este reprezentat de diferența dintre cantitatea de deșeuri care intră pe poarta Eco Bihor și cantitatea reciclabilă, această cantitate reciclabilă fiind procentul pe care reușim să îl deviem de la depozitare. În acest moment, în Oradea se colectează pe două fracții: umedă și uscată, însă prin programul pilot pe care îl vom demara de la 1 iunie, dorim includerea încă a unei fracții, fracția biodegradabilă. Acest deșeu biodegradabil nu numai că este foarte mult, dar este și foarte greu. Astfel, deșeul acesta nu ar mai fi depozitat, ci ar fi transformat într-un compost considerat o soluție de reciclare și apoi valorificat. În acest fel, cu siguranță vom reduce ținta de depozitare impusă de normativele în vigoare”, a explicat vicele Birta rațiunea implementării acestui proiect.
Durata de desfășurare a acestui program pilot va fi de 6 luni, perioadă în care toate deșeurile care vor fi colectate de la asociațiile implicate în proiect vor fi monitorizate strict și cântărite. La final va fi premiată cea mai bună asociație de proprietari, respectiv cea care va reuși să colecteze cea mai mare cantitate de fracție biodegradabilă.
Premiul va fi scutirea de la plata gunoiului pentru un an.
Practic, pentru depozitarea acestei fracții biodegradabile va mai fi introdus în incinta metalică un cotainer maro pentru: resturi alimentare crude/fierte/prăjite, carne, pește, oase, ouă, legume și fructe, pâine, biscuiți, zaț de cafea și pliculețe de ceai, prosoape și șervețele de hârtie folosite.
Programul pilot cuprinde 126 de asociații de proprietari din tot orașul, respectiv 12.000 de cetățeni și are un traseu stabilit de RER. Fiecare apartament din cele 126 de asociații va primi un recipient, în care va colecta separat fracția biodegradabilă.
RER Vest va suporta cheltuielile legate de achiziționare a pubelelor de 240 l și a containerelor de 1,1 mc, iar Primăria cumpără recipienții pentru apartamente și pungile de hârtie destinate acelor recipiente.
Începând de luni, 21 mai, urmează întâlnirile în cartiere cu asociațiile și cetățenii implicați în proiectul pilot. Aceștia urmează să primească recipientele și pungile de hârtie pentru fracția biodegradabilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!