Au demarat lucrările pentru introducerea 128 de kilometri de rețele de gaze naturale în comuna Sânmartin. Proiectul realizat cu fonduri nerambursabile din Programul Anghel Saligny (PNDL) este realizat de o asociere de firme formată din Gavella, Sagit Inst, Distrigaz Vest Costrucții și Distrigaz Vest. Primăria Sânmartin a anunțat că vor fi realizate 4080 de racorduri „inteligente”.
[eadvert]
Valoarea totală a investiției finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” este de 88 milioane lei, o sumă mare decât „veniturile comunei pe 7 ani (20 milioane de euro)”, potrivit primarului comunei Sânmartin, Cristian Laza. Acesta a anunțat demararea lucrărilor pe pagina de Facebook, ocazie cu care a lansat și un atact la liberalii bihoreni.
„Regret modul în care PNL Bihor a încercat să scoată acest proiect de la finanțare strict din considerente politice, însă – din fericire – am găsit sprijin la domnul premier Marcel Ciolacu și la secretarul de stat Alexandru Stoica, cărora le mulțumesc pentru că au asigurat finanțarea și ne-au ajutat la întocmirea documentației”, a transmis edilul.
De altfel, Cristian Laza și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care au fost împărțiți fondurile europene din POIM (pentru introducerea rețelelor de gaze naturale), în februarie 2022, când Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a distribuit 180 de milioane de euro pentru proiectul „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale”.
Laza a spus atunci că motivul pentru care comuna pe care o conduce nu a primit bani pentru proiectul de introducere a gazului este apartenența sa la Partidul Social Democrat. Edilul a subliniat că dintre primăriile care au câștigat finanțare prin POIM, pentru gaz, 33 din 47 sunt cu primari PNL, adică 71% din totalul comunelor, iar restul sunt cu primari de la PSD, Pro România și UDMR.
În februarie 2022, Ministerul Proiectelor Europene a publicat lista proiectelor de extindere a rețelelor de gaz, finanțate din fonduri europene. Din Bihor au fost selectate pentru finanțare două proiecte. Unul în zona metropolitană a Oradei, care cuprinde comunele: Nojorid, Oșorhei și Paleu. Valoarea proiectului este de peste 78 de milioane de lei.
Al doilea proiect, în valoare de 77 de milioane de lei, depus de Asociația Administrativă Gaz Sud Bihor, cuprinde comunele: Rieni, Buntești, Pietroasa, Drăgăneşti şi Lazuri de Beiuș. Potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene se arată că în cele două sesiuni ale apelului POIM au fost depuse 243 proiecte, în valoare totală de 2,56 miliarde euro, sumă de 10 ori mai mare decât alocarea maximă a apelului (235 milioane euro). Localitățile din județ care au depus proiecte, dar nu au fost selectate pentru finanțare sunt: Sânmartin, Tileagd, Țețchea, Aștileu, Aleșd, Ciumeghiu și Cociuba Mare.
Trimite articolul
XIi reamintim primarului laza că în perioada când CJ era condus de PSD nu dădea bani decât primăriilor PSD exclusiv, așa că nu are dreptate că acum sunt și primarii cu primari PSD 31% care auau fost incluse la introducerea gazului, iar primarii PSD fac tot timpul opoziție la tot ce se face bun in județ.
-
dc mang nu te a ajuata sa l bagi cand era vice, sau dc nu a venit nimeni la licitatiile organizate de primaria sanmartin pt introducerea gazului in sat.