Povestitoru' says:

Alba ca Zapada s-a combinat cu Morocanosul (piticul).
L-a observat in timp ce dormea in patut, ca o avea in erectie pe tureacul pantalonilor, asezata frumos, intinsa pina spre genunchi, ca sa nu il incurce la mers.
Si s-a indragostit pe loc de mandria lui, s-au luat, s-au pupat (a pupat si mandria!), s-au impreunat si asa a ramas ea bortoasa.
Dupa o perioada de nebunii intamplate ca la balamuc in casuta piticilor.
Ceilalti ii faceau galerie Morocanosului cand ii stingea focul Albei ca Zapada cu stutul de la hidrantul din dotare.
Faceau pariuri si beau, chefuiau zi de zi si seara de seara.
Asta pina a aparut copilul naiv (Printul) care nu stia ca ea participase inclusiv la un concurs de Miss prin Beirut, unde obtinuse doar un loc doi ptr. ca gresise la o faza in care trebuia folosita gura si buzele.
Dar era bun si locul doi, ii oferea vizibilitate pe plan local.
Cand a venit Harap Alb sau nu stiu cum l-o fi chemat pe Print, ea era deja “rezolvata” cu hidrantul Morocanosulu.
Iar acesta avea deja zambetul iar afisat pe fata, multumit ca fusese si el apreciat la justa sa valoare.
Si devenise mult mai comunicativ.
Comunicarea este esentiala. Era si atunci, asa cum este si in zilele noastre.
Dar povestea scrisa in carti nu mai cuprinde acest capitol.
Ca nu cumva copii cand o citesc sa inceapa sa isi verifice seara pozitia mandriei asezata in nadragi, gandindu-se la una ca Alba ca Zapada si rea de fund.
Normal.
Asa sunt povestile facute.
Sa ii protejeze un pic pe copii.
Deci…
E clar cu cine a ramas bortoasa?
Iar Printul a preluat-o la pachet, cu active si pasive.
Ca la cat de fraier era, nu si-a mai dat el seama ca scula care face minuni este secretul fericirii eterne.
Iubirea apare si dispare, dar numai scula buna face liniste si pace pe termen lung in casa.
Asta e de fapt concluzia povestii.