„Vor putea începe lucrările de modernizare, amenajare și dotare a secției de balneologie din cadrul Spitalului din Ștei”, anunță ministrul Cseke Attila. Ministerul Dezvoltării a alocat o finanțare în valoare de 23,68 milioane de lei, prin care dorește să asigure condiții moderne și servicii medicale mai bune pentru pacienți.
„În urma acestei investiții, comunitățile din Bazinul Crișului Negru, dar și pacienții din alte regiuni, se vor putea bucura de o unitate sanitară dotată cu aparatură și tehnologie modernă, bazin pentru tratamente hidrokinetoterapeutice, magnetoterapie și băi galvanice. Noul complex va avea cabinete medicale și cazare pentru pacienți” , a transmis ministrul Dezvoltării.
[eadvert]
La semnarea contractului pentru proiectul „Extindere, reabilitare și modernizare secție Balneologie Ștei”, pe lângă Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Cseke Attila, au mai fost pezenți primarul Șteiului – Iulian Balaj și Directorul General al CNI – Manuela Pătrășcoiu . „Le mulțumim atât domnului ministru, cât și doamnei director, pentru buna colaborare în vederea câștigării și implementării acestui proiect. În urma desfășurării licitației, Compania Națională de Investiții va finanța proiectul cu suma de 23.570.192,78 lei, contribuția orașului nostru va fi de 762.594,18 lei, iar termenul de execuție este de 22 de luni. Pe primele 2 niveluri ale clădirii (parter si etajul 1) se vor amenaja cabinete medicale de specialitate, iar la cele două niveluri superioare (etajul 2 și etajul 3) vor fi camere de cazare, cu o capacitate de 72 de locuri. Factorul de cură folosit în tratamente va fi apa geotermală din forajul F3002, care conform buletinului de analiză, este recomandată în tratarea mai multor afecțiuni: afecțiuni reumatismale degenerative cronice; afecțiuni reumatismale abarticulare cronice; afecțiuni posttraumatice ale aparatului locomotor; afecțiuni neurologice periferice cronice”, explică primarul Șteiului, Iulian Balaj.
Șeful Primărie Ștei spune că toate cabinetele vor fi dotate prin proiect cu echipamente și logistică modernă, pentru a asigura un nivel ridicat al calității serviciilor oferite.
„Investiția va respecta toate cerințele Comisiei Europene privind amprenta ecologică și energia verde (folosind apă geotermală), precum și pe cele legate de digitalizare”, asigură primarul Șteiului.
Cabinetele din proiect:
Cabinet de hidrokinetoterapie;
-Cabinet de băi galvanice;
-Cabinet de împachetare cu parafină;
-Cabinet de duș subacval și baie Stanger;
-Cabinet de masaj;
-Cabinet de drenaj limfatic și ultrasunete;
-Cabinet pentru terapie ocupațională;
-Cabinet de kinetoterapie;
-Cabinet de ultrasunete;
-Cabinet de electroterapie;
-Cabinet de magnetoterapie;
Citiți principiile noastre de moderare aici!