Lucrările la punctele de colectare a deșeurilor din județ vor demara la începutul lui februarie, într-o primă etapă cu organizarea de șantier, după care vor urma lucrările propriu-zise. Deocamdată, astfel de platforme sunt realizate în Salonta, Marghita, Beiuș și Aleșd, urmând ca pe viitor, astfel de centre de colectare să fie construite în alte localități din județ.
„În luna mai, vom preda cele 4 puncte de colectare către primăriile pe terenul cărora au fost realizate investițiile, cetățenii putând să depoziteze gratuit, în anii următori, deșeurile de mari dimensiuni. Ne propunem să trecem la o nouă etapă. Urmează să dezvoltăm și alte puncte de colectare, în primăvara anului 2023, în alte comunități mari din județ: Valea lui Mihai, Săcueni, Tinca, Ștei, Tileagd și Vadu Crișului. Vom contacta primăriile să ne pună la dispoziție terenul pe care să realizăm punctele de colectare. În felul acesta, în 2-3 ani, amenajându-se și alte puncte, bihorenii vor putea să-și depoziteze la distanțe rezonabile deșeurile mari. Depozitarea ilegală se va reduce, iar județul Bihor va fi mai curat”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Finanțate de CJ Bihor, administrate de primării
Construirea și dotarea platformelor este finanțată de CJ Bihor, urmând ca primăriile să asigure condițiile necesare exploatării centrelor de colectare separată a deșeurilor și să întocmească regulamentul prin care acestea vor putea deservi și alte unități administrativ-teritoriale. Fiecare cetățean va putea depozita, cu titlu gratuit, pe o perioadă de minimum 3 ani, toate acele categorii de deșeuri care nu sunt ridicate de către operatorul de salubritate.
[eadvert]
„Construirea punctelor de colectare a deșeurilor în județ va duce la atingerea țintelor de reducere a cantităților de deșeuri depozitate și la creșterea ratei de colectare a fluxurilor de deșeuri deficitare (DEEE, textile, deșeuri din constucții etc)”, se arată într-un comunicat al CJ Bihor.
Asocierea de firme care a câștigat licitația pentru realizarea platformelor, SC Da Vinci Construct & Proiect SRL – SC Antrepriză Construcții Edilitare SRL, a semnat contractul de execuție cu Consiliul Județean Bihor, la data de 30 decembrie 2021.
Valoarea contractului este de peste 4,6 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 120 de zile calendaristice de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!