Luni, 11 iunie, cei 5182 de elevi de clasa a VIII-a din Oradea și Bihor vor susține prima probă – cea la limba și literatura română. Examenul va fi scris. Evaluarea continuă miercuri, 13 iunie, cu proba scrisă la disciplina Matematică.
În 14 iunie, elevii aparținând minorităților vor susține proba scrisă la Limba și literature maternă. Rezultatele dinaintea contestațiilor vor fi afișate în 19 iunie (până la ora 12:00). În aceeași zi, elevii nemulțumiți de rezultate vor putea depune contestații (între orele 14:00 și 19:00).
Contestațiile vor fi soluționate între 20 și 22 iunie, iar rezultatele finale vor fi afișate în 23 iunie.
Din 23 iunie până în 4 iulie, elevii alături de părinți, vor completa opțiunile pentru admiterea la liceu.
Pentru a veni în sprijinul acestora, Inspectoratul Școlar Județean Bihor a tipărit și un ,,Ghid al Admiterii în învățământul liceal, professional și dual de stat. Ghidul a fost distribuit școlilor din Bihor și a fost postat și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Bihor (www.isjbihor.ro). În Ghid, ei vor putea vedea specializările fiecărui liceu în parte, dar și numărul de locuri disponibile. Prima etapă a repartizării computerizate va începe în 9 iulie.
Inspectorul Alin Novac-Iuhas a asigurat că toți elevii vor avea loc în liceele din Oradea. Din toamnă, la nivelul județului Bihor vor funcționa 204 clase de a IX-a, din care 154 la învățământ de zi, iar 50 sunt pentru cel profesional.
Centre de evaluare
Potrivit inspectorului școlar general, Alin Novac-Iuhas, la nivelul județului Bihor s-au constituit 33 de centre de evaluare (cu 10 mai puține decât anul trecut), plus un centru zonal de evaluare. Numărul centrelor a fostr redus, spune inspectorul general, pentru că, în premieră, Evaluarea Națională se desfășoară în timpul anului școlar – în ultima săptămână de școală.
,,Credem că nu toți acești candidați (cei 5.182 înscriși – n.r.) se vor prezenta la examenul național de Evaluare. De pildă, la simularea Evaluării Naționale s-au prezentat doar 4.200. Cei care doresc să urmeze școlile profesionale, pot să se înscrie fără să promoveze Evaluarea Națională”, a declarat, vineri, inspectorul Alin Novac-Iuhas.
Acesta speră că rata de promovare să crească față de cea de anul trecut – de 72, 25% (după contestații).
,,Sper și îmi doresc să adăugăm câteva procente și să ne situăm între primii pe țară la promovabilitate”, a mai precizat Novac-Iuhas.
Media obținută la Evaluarea Națională este un criteriu decisiv pentru admiterea la liceu.
Paralel cu pregătirile pentru Evaluarea Națională se desfășoară și cele pentru examenul de Bacalaureat. Acesta va debuta în 25 iunie. Pentru examenul de maturitate s-au înscris dejà 4257 de elevi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!