Peste 50 de pompieri militari bihoreni au intervenit în ultimele 24 de ore pentru localizarea și lichidarea incendiului de pășune și pădure din localitatea Vintere.
„La nivelul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, a fost crescută capacitatea operațională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere. De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență ne-a susținut cu două aeronave ale Ministerului Apărării Naționale, cu sistem special de stingere a incendiilor, ce erau pregătite să intervină în orice moment, dacă situația ar fi impus-o. Pentru limitarea propagării incendiului, salvatorii au creat culoare de protecție în pădure, ce au constat în tăierea copacilor și înlăturarea vegetației uscate. Terenul neaccidentat din zonă a permis accesul cu autospecialele de intervenție, astfel încât operațiunea de stingere să se realizeze cât mai eficient”, a transmis subofițerul de informare al ISU Bihor, sergent major, Alina Butaci.
În continuare, la fața locului, mai sunt echipaje care acționează pentru căutarea eventualelor focare ascunse, precum și pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Acțiunea a fost coordonată de prefectul judeţului Bihor, Marcel Dragoș, prim-adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor, colonel Csilik Alexandru Adrian și de către directorul Direcției Silvice Bihor, Inginerul Suciu Teodor Ioan.
Au fost afectate circa 80 hectare de pășune și pădure.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Un nou incendiu de pădure în Bihor. Pompierii intervin în pădurea din jurul localității Vintere
Citiți principiile noastre de moderare aici!