Camionul se afla pe rampa de încărcare din incinta unei firme situate pe strada Borșului.
„Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelantul numărului unic 112, au fost mobilizate cu operativitate, echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere, o autospecială tip Abroll și cu ambulanța SMURD a subunității.
La sosirea forțelor de intervenție, ardeau violent și generalizat un cap tractor și semiremorca acestuia, existând un risc ridicat de propagare a incendiului la o hală de depozitare mărfuri, situată la mai puțin de trei metri de focare și la alte TIR-uri aflate în imediata proximitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ 30 de minute. Astfel, pompierii militari au reușit să salveze din calea flăcărilor o hală, trei camioane și un ATV.
În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un scurtcircuit, au ars capul tractor și semiremorca încărcată cu 7 paleți de flori și 2 paleți de țigări.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!