Pompierii militari au intervenit, joi, 4 mai, pentru stingerea unui incendiu izbucnit ce a cuprins o gospodărie din localitatea Cheriu, comuna Oșorhei, evenimentul fiind provocat cel mai probabil de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
[eadvert]
„În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta deosebit de violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum la camera centralei termice la o anexă care avea un perete comun cu aceasta și la casa lipită de camera centralei termice. Echipajele de pompieri au acționat timp de aproximativ o oră și 30 de minute cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime pentru localizarea și lichidarea incendiului, respectiv pentru protecția încăperilor locuinței. Misiunea a fost îngreunată de numeroasele materiale combustibile care au favorizat dezvoltarea pe timpul arderii a unor temperaturi înalte și degajarea unei cantități mari de gaze și fum, precum și de suprafața mare de manifestare a incendiului”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
Operațiunea de lichidare a focarelor a fost finalizată în jurul orei 20:20, forțele de intervenție reușind să salveze cea mai mare parte a locuinței, și anume trei încăperi de la mansardă și trei încăperi de la parter, precum și aproximativ 150 de metri pătrați din acoperișul locuinței, construit pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.
Pompierii militari paramedici au acordat îngrijirile necesare unei femei care a suferit un atac de panică și s-a intoxicat ușor cu fum. Aceasta a refuzat să fie transportată la spital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!