De această dată victimele flăcărilor au fost doi căței, rămași captivi în interiorul locuinței.
Pompierii bihoreni au fost sesizați duminică după-masă, în urma unui apel la 112, cu privire la producerea unui incendiu la o gospodărie din Țețchea.
[eadvert]
Un bihorean și-a pierdut viața în urma unui incendiu provocat de o țigară!
„La adresa indicată s-au deplasat cu operativitate echipajele de pompieri militari din cadrul Stației de Pompieri Aleșd și un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, fiind alertat totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei”, a precizat maior ISU Crișana, Camelia Roșca.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la un adăpost de animale din curtea gospodăriei. Flăcările au fost alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile, (baloți de fân), depozitați lângă construcția respectivă și în podul acesteia și amenințau să se propage la locuință.
„Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, pompierii militari au acţionat cu patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, dispozitivul adoptat vizând localizarea şi lichidarea focarelor şi protecţia casei. Operaţiunea de stingere a fost finalizată în jurul orei 20.00, echipajele acţionând în continuare pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 23:55″, a mai informat Roșca.
În urma producerii incendiului au ars aproximativ 3.000 de baloți de fân, acoperișul adăpostului de animale, construit pe o suprafață de circa 250 de metri pătrați și instalația de adăpare a animalelor.
Arși de vii
„Cele 30 de vaci aflate în adăpost au fost evacuate de proprietar în momentul izbucnirii incendiului. Din păcate, doi câini nu au mai putut fi salvați, fiind surprinși de flăcări în interiorul construcției. Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de fumatul în locuri nepermise”, a mai precizat Roșca.
Echipajele de pompieri militari au reuşit să salveze locuința, circa 25 de tone de fân și aproximativ 50 de tone de porumb.
Trimite articolul
XPrimar drumuri şi performanţe nu siguranţa locuitorului.
Vacile le-a evacuat insa de caini a uitat ca nu aduc bani ca vacile, nu-i asa?