UPDATE: Incendiul a fost stins de echipajele ISU Bihor, sosite la faţa locului, în jurul orei 18:45. Un total de 99 de pompieri miltari au intervenit la stingerea flăcărilor.
„Au fost mobilizaţi 95 de pompieri militari subofiţeri şi patru pompieri miltari ofiţeri, conduşi de inspectorul şef, colonelul Sorin Caba. La faţa locului au fost prezente opt autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două autoscări pentru lucru la înălţime, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, autospeciala CBRN pentru intervenţii în accidente chimice, biologie, radiologice sau nucleare şi un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD”, a declarat pentru Bihon.ro, maiorul ISU Crișana Bihor, Camelia Roșca.
Incendiul a fost unul de proporţii dar nici o persoană n-a fost rănită şi n-a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Militarii rămân la fabrică ca să se asigure că flăcările nu vor izbucni din nou.
Șapte autospeciale cu apă și spumă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor intervin la fața locului. Au fost trimise, de asemenea, două autospeciale cu scară și un echipaj SMURD.
„Apelul a fost primit în jurul orei 13:50 și sesiza producerea incendiului la o hală dezafectată. Pentru gestionarea incendiului la fața locului s-au deplasat pompierii Detașamentelor 1 și 2 Oradea, iar în momentul de față se acționează cu nouă autospeciale, două autospeciale de lucru la înălțime și șapte autospeciale de lucru cu apă și spumă, dar și echipajul TIM SMURD Oradea. În interior sunt depozitate cauciucuri și mase plastice, ceea ce a dus la îngreunarea acțiunii de stingere a pompierilor datorită fumului dens și înecăcios și din cauza gazelor toxice”, a declarat pentru Bihon.ro, maiorul ISU Crișana Bihor, Camelia Roșca.
Circulaţia pe strada Uzinelor este închisă până la finalizarea operaţiunii de stingere a incendiului.
Șeful Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor, a făcut apel către orădeni și le cere să rămână în case și să închidă geamurile, pentru a evita inhalarea fumului toxic.
[related-post post_id=”2014814″]
Incendiul a cuprins o hală dezafectată folosită ca și spațiu de depozitare. Potrivit informațiilor Bihon.ro, linia de producție a fabricii nu a fost afectată, aceasta fiind în altă clădire. În momentul izbucnirii flăcărilor, în fabrică nu se aflau angajați, astfel că nici o persoană nu a fost rănită în incendiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!