Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, a mobilizat la adresa indicată, patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Salonta, cu trei autospeciale de stingere și ambulanța SMURD a subunității.
„Pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent la o acoperișul unei anexe și al unei terase lipite de aceasta, flăcările amenințând să se extindă la casa învecinată, aflată la circa un metru de focare”, a transmis ofițerul de informare și relații publice al ISU Bihor, locotenent-colonel Camelia Roșca.
Pompierii au reușit să salveze bunurile din interiorul clădirii și casa aflată în imediata proximitate.
„Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de coșul de fum al sobei lăsate în funcțiune nesupravegheată, pe terasa lipită de anexă”, a precizat sursa de mai sus.
În urma incendiului, au ars acoperișul anexei și al terasei, pe o suprafață de circa 60 de metri pătrați, însă nu au existat persoane rănite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!