Pompierii orădeni de la Detaşamentul 1, chemaţi în jurul oreo 20:45 şi echipajul de prim ajutor calificat al Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea au găsit la momentul sosirii lor acolo incendiu generalizat la un acaret din cadrul gospodăriei, lipit de o casă aflată în construcţie, precum şi la acoperişul unei anexe din cadrul gospodăriei învecinate.
Flăcările ameninţau clădirile din apropierea focarelor de incendiu şi s-a intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Proprietara (în vârstă de 37 de ani) a suferit un atac de panică şi a necesitat ajutor de la echipajul de prim ajutor calificat, care a transportat-o ulterior la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean.
Incendiul, a cărui cauză nu se cunoaşte încă, a distrus acaretul, aproximativ 20 metri cubi cherestea şi grinzi din lemn, patru maşini-unelte, opt anvelope, o suprafaţă de circa 25 metri pătraţi din acoperişul anexei învecinate şi o fereastră.
Pompierii au reuşit să salveze atât casa aflată în construcţie, cât şi locuinţa şi construcţiile auxiliare ale gospodăriei vecine.
Citiți principiile noastre de moderare aici!