ISU Crișana a mobilizat la fața locului patru echipaje din cadrul Secției de Pompieri Beiuș, cu trei autospeciale de stingere și cu ambulanța SMURD a subunității.
[eadvert]
„În urma executării recunoaşterii, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la o parte din acoperișul unei hale în care se prelucra și depozita material lemnos, existând pericolul extinderii flăcărilor la întreaga construcție.
Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 25 de minute, reușind să împiedice propagarea acestuia și să salveze astfel construcția, circa 20 de metri cubi material lemnos, un stivuitor, două tractoare și alte bunuri care se aflau în interiorul halei, precum și stivele de lemne din proximitatea construcției afectate de flăcări”, transmite maior ISU Crișana, Camelia Roșca.
În cadrul incendiului au ars circa trei metri pătrați din acoperișul halei. Potrivit pompierilor, incendiul a pornit, cel mai probabil, de la o entrală pe combustibil solid, supraîncălzită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!