Camionul se afla în trafic, pe DN 1, între localitățile Săbolciu și Săcădat în momentul în care a izbucnit incendiul.
„Apelul prin Sistemul Unic 112 a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 00:15, moment în care, la fața locului au fost mobilizate cu operativitate, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și ambulanța SMURD a subunității”, a transmis subofițerul de informare al ISU Bihor, sergent major, Alina Butaci..
Forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la remorca camionului, care era încărcată cu piese auto constând în centuri de siguranță. Până la sosirea echipajelor, șoferul autotrenului a deconectat remorca de capul tractor.
În urma evenimentului au ars circa 90% din remorca autovehiculului și încărcătura din aceasta.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!