Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, autoritățile au fost sesizate la ora 15:40 cu privire la izbucnirea unui incendiu la un autoturism aflat pe strada Dunărea din Oradea.
„La fața locului au fost mobilizați pompierii militari ai Detașamentului 2 Oradea, care au localizat și lichidat incendiul ce se manifesta la compartimentul motor al autoturismului”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent-colonel Camelia Roșca.
Flăcările au fost stinse în mai puțin de cinci minute, iar cauza incendiului este în curs de cercetare.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Foto: Sorin Martin Vereș
Trimite articolul
XMai are popa ăla piroman multe rable pe care să le planteze pe marginea drumului pe post de retragerea cu torțe din slujba kgb?