Incendiul a izbucnit în cursul dimineții, în jurul orei 07:00, la sediul patiseriei de pe strada Zaharia Stancu din Oradea.
[eadvert]
Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată au fost mobilizate de urgență echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime.
„În urma efectuării recunoașterii, forțele de intervenție au constatat că flăcările se manifestau violent în interiorul podului, cu posibilitate de extindere la încăperile clădirii. Pompierii militari au reușit să stingă incendiul în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia la încăperi și reușind astfel să salveze bunuri de o valoare semnificativă, fapt pentru care proprietarul le-a adresat mulțumiri”, transmite maior ISU Crișana, Camelia Roșca.
Iniția, angajații patiseriei au încercat să stingă flăcările cu stingătoarele din dotare, însă din cauza numeroaselor materiale combustibile, incendiul s-a extins rapid. În acest context, pompierii reamintesc cetățenilor că în momentul sesizării unei situații de urgență, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să apeleze numărul unic 112, semnalând evenimentul și furnizând datele solicitate de dispecer, după care, să intervină pentru gestionarea evenimentului doar dacă sănătatea și viața nu le sunt puse în pericol.
În urma evenimentului, au ars plăci de OSB din interiorul podului, aproximativ 120 metri pătrați astereală, circa 70 metri liniari coarne lemn și aproximativ 20 metri liniari grinzi de lemn din structura podului.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că evenimentul a fost generat, cel mai probabil, de un cuptor defect.
Datorită intervenției prompte și profesioniste a pompierilor din Oradea, pagubele au fost minore și am putut relua…
Posted by Cofetaria Elidor on Monday, February 22, 2021
Citiți principiile noastre de moderare aici!