Pompierii au reușit să salveze o șură, casa de locuit și alte bunuri de o valoare semnificativă.
„Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 03.30, la adresa indicată de apelant deplasându-se cu operativitate, forțele de intervenție ale secției de pompieri Beiuș, cu două autospeciale de stingere și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Remetea”, a declarat subofițerul de relații publice al ISU Bihor, sergent major Alina Butaci.
Incendiul, care se manifesta violent la un șopron, a fost stins cu operativitate, echipajele de pompieri reușind să împiedice propagarea acestuia la șura lipită de construcția în flăcări și la casa de locuit lipită de șură.
[eadvert]
În urma incendiului, generat de un scurtcircuit electric, au ars acoperișul șopronului, pe o suprafață de circa 150 de metri pătrați, 300 baloți de fân, 4 porci și alte bunuri de o valoare semnificativă.
Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!