Potrivit maiorului ISU „Crișana” Bihor, Camelia Roșca, în jurul orei 20:15, pompierii Detașamentului 1 Oradea s-au deplasat cu operativitate la un incendiu produs într-un punct termic dezafectat.
Imediat după ce au ajuns la fața locului, aceștia au coborât în canalul adânc de aproximativ doi metri din interiorul punctului termic, unde au găsit o persoană fără adăpost, care dormea în apropierea focarului de incendiu.
„Pompierii militari au evacuat de urgență femeia, salvându-i astfel viața și au procedat la stingerea incendiului care se manifesta la deșeurile textile și de carton din interiorul canalului”, a explicat Camelia Roșca.
Femeia, în vârstă de 40 de ani, nu a fost rănită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!