Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la o gospodărie din localitatea Apateu, comuna Nojorid.
Alarma s-a dat la miezul nopții, în jurul orei orei 00:30, iar la fața locului au intervenit pompieri militari ai Detașamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.
„În urma efectuării recunoașterii, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la camera centralei termice, care era lipită de casă, flăcările propagându – se parțial la acoperișul locuinței. Cei 14 pompieri militari mobilizați la fața locului au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind, în mai puțin de 15 minute, să localizeze și să lichideze focarele de incendiu”, a precizat maiorul ISU Crișana, Camelia Roșca.
Din primele evaluări făcute după incendiu a rezultat că au ars instalația electrică din zona centralei termice și o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați din acoperișul casei.
„Din fericire, nu au existat persoane rănite, iar echipajele de pompieri au împiedicat extinderea flăcărilor la întregul acoperiș și la încăperile locuinței, salvând astfel bunuri de o valoare considerabilă”, a mai adăugat Camelia Roșca.
Cauza probabilă a incendiului a fost un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!