Din cauza terenului accidentat, misiunea se desfășoară mai greu, iar accesul în zona focarelor de incendiu se realizează cu dificultate.
„Deplasarea se face pedestru, nefiind posibil transportul cu autospecialele de stingere până în apropierea focarelor de incendiu. Pompierii militari din cadrul Secției Beiuș, alături de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Budureasa și pădurari ai Direcției Silvice Bihor, acţionează cu mijloace de primă intervenţie”, a transmis sergentul major, Alina Butaci, subofițerul de informare și relații publice al ISU Bihor.
În această intervenție a fost solicitat un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, echipat cu sistem Bambi Bucket.
Misiunea este în dinamică, iar suprafața afectată este de aproximativ 10 hectare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!