Pompierii opinează că aceste incendii au ca şi cauză utilizarea focului deschis în spaţii deschise fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor şi fumatul în locuri nepermise. Incendiile s-au soldat cu arderea vegetaţiei uscate, lăstărişului şi mărăcinişului pe mai mult de 15 hectare. La două dintre aceste incendii, au fost înregistrate în plus şi pagube materiale, gardul unei case şi 500 kg de fân fiind arse.
Sfaturi şi controale
Pentru ca zilele caniculare anunţate de meteorologi să nu pericliteze siguranţa bihorenilor, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana Bihor anunţă controale inopinate şi amintesc oamenilor că igienizarea terenurilor prin ardere se poate face numai dacă au obţinut de la autorităţile competente accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi permis de lucru cu focul. Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
Pompierii avertizează că potrivit legii, proprietarii de terenuri „nu pot arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”. În plus, vegetaţia uscată şi resturile vegetale „este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici”, a mai atenţionat aceeaşi sursă.
FACT BOX 1
Condiţii pentru arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere etc;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
FACT BOX 2
Nu oricine poate arde vegetaţia uscată, iar amenzile sunt mari:
în zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor
– zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.
– pentru prevenirea unor eventuale accidente de circulaţie, urmare a scăderii vizibilităţii în timpul utilizării focului deschis, lucrările de igienizare se vor efectua în prezenţa permanentă a unei persoane în zona drumurilor publice.
– utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton, asfalt, bitum, ulei etc.
– la terminarea lucrului, permisul de lucru cu foc se predă de către executant emitentului.
– amenzile pentru arderea vegetaţiei uscate fără acceptul Agenţiei pentru Protecţia Mediului cuprinse între 3.000 şi 6000 de lei pentru persoanele fizice şi între 25.000 şi 50.000 de lei pentru cele juridice.
FACT BOX 3:
Amenzi între 1000 lei şi 2500 lei se vor da pentru
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.
– inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!