Marți, 28 martie, în jurul orei 17.00 polițiștii orădeni au depistat un tânăr de 25 de ani, din Oradea, căutat pentru a executa o condamnare cu închisoarea.
„Judecătoria Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 2 ani și 20 de zile de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef, Alina Fărcuța.
Aproape de tragedie
Tânărul este Bogdan Tiponuț, condamnat „pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere”, conform portal.just.ro
[eadvert]
Presa a relatat despre fapta sa la vremea respectivă. Într-o noapte, în februarie 2020, tânărul a incendiat un autoturism în parcarea unui bloc ARED, iar locatarii au fost evacuați în grabă. Au fost solicitați și pompierii militari care au stins flăcările și au evacuat 30 de persoane.
Autoturism incendiat în parcarea unui bloc ARED din Oradea! Locatarii au fost evacuați
Trimite articolul
XNumai atat a primit pentru fapta comisa insemna ca legile sunt proaste, tinem un parlament cu aproape 600 de parlamentari iar ei fac legi proaste, numarul de parlamentari nu ar trebui sa depaseasca 200 de parlamentari, iar legile ar trebui luate din tari cu democratii avansate si aplicate si la noi, pentru ca parlamentarii nostri nu stiu sau nu vor sa faca legi bune decat in interesul lor si a grupurilor de interese.
Ati vazgut ce bicepsi are. Va rupa capul la toti cand iese. Si are pile in gasca ca sa scape