Un orădean, în vârstă de 67 de ani, a murit sâmbătă, 10 februarie, la Spitalul Județean Oradea, după ce suferise o pneumonie intersticială. Dr. Daina Lucia a informat că orădeanul a avut o bronhopneumonie acută și a fost internat, inițial, la secția de pneumologie a Spitalului Gavril Curteanu.
În 26 ianuarie, bărbatul a fost externat de la secția de pneumologie dar în 2 februarie a ajuns la Urgențe la Spitalul Județean Oradea. Confirmarea gripei de tip AH1 a venit joi, 8 februarie, iar două zile mai târziu bărbatul a decedat în urma unei insufieciențe respiratorii acute.
Medicii epideomologi de la Direcția de Sănătate Publică au demarat o anchetă.
Este al doilea caz în care un bihorean este răpus de gripă în ultimele două săptămâni. În județul Bihor au fost confirmate 11 cazuri de gripă din 28 de probe analizate la Institului Cantacuzino din București.
[related-post post_id=”1982606″]
[related-post post_id=”1983281″]
Recomandări
Recomandăm populaţiei să respecte următoarele măsuri de prevenire a infecţiilor respiratorii acute:
– autoizolarea la domiciliu în caz de semne de boală precum: febră, secreţii nazale, dureri de cap, tuse, dureri în gât şi să anunţe telefonic în cel mai scurt timp posibil medicul de familie privind simptomele în vederea planificării eventuale la o consultaţie. În caz de agravare a acestor semne, în special în cursul nopţii sau în zilele nelucrătoare, poate fi apelat gratuit Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau persoanele afectate se pot prezenta la camerele de gardă ale celui mai apropiat spital,
– să evite automedicaţia în caz de apariţie a simptomelor de infecţii respiratorii acute (în special cu antibiotice),
– să evite aglomeraţiile din locurile publice (evenimente din săli de spectacole, discoteci, alte manifestări), deoarece există un risc mare de transmitere a infecţiilor respiratorii de la persoane aparent sănătoase, deja infectate – care pot transmite agenţii cauzali ai infecţiei între momentul infectării şi apariţia primelor manifestări de boală;
– spălarea frecventă a mâinilor, cu apă şi săpun, în special în situaţii de participare la activităţi publice (locul de muncă, şcoală, unităţi de alimentaţie publică);
– în caz de strănut folosirea batistelor, din hârtie, de unică folosinţă care previn răspândirea picăturilor potenţial infectate în mediul ambiant, iar după folosire batistele trebuie depuse la coşul de gunoi;
– optimizarea regimului de viaţă şi activitate prin alimentaţie corespunzătoare (în special fructe şi legume – consumul de citrice aduce un aport de vitamina C care contribuie la creştereaa rezistenţei organismului), evitarea expunerii la frig, purtarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată temperaturii din mediul ambiant, exerciţii fizice moderate, evitarea surmenajului fizic şi intelectual, odihnă nocturnă suficientă, evitarea fumatului, consumului de alcool şi exceselor de produse cofeinizate (cafea, băuturi carbogazoase tip cola);
– în cazul instituirii măsurilor de restricţie a accesului în unităţi sanitare cu paturi: să respecte deciziile personalului din spitale, de la interzicerea totală a vizitelor până la măsuri de protecţie recomandate în momentul intrării în unitatea spitalicească,
– în unităţile de învăţământ: efectuarea curăţeniei şi dezinfecţiei curente a suprafeţelor, aerisirea sălilor de clasă pe timpul pauzelor, efectuarea triajului epidemiologic zilnic de către personalul cu atribuţii de medicină şcolară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!