„Copiii noștri ar urma să iasă direct în fața tirurilor”, ne-a declarat Veronica Andrei, proprietara unei case din zona Gheorghe Doja.
„Știam cum vom fi catalogați de către ceilalți orădeni: rebelii fără cauză care se opun grandioaselor proiecte de dezvoltare infrastructurală, scelerații care nu înțeleg utilitatea exproprierii și că binele absolut se obține prin sacrificarea unei minorități. Am fost și noi ca ei…E imposibil să convingi orădeanul mândru că noțiunea de expropriere e denaturată și golită de sens juridic, pe altarul unor decizii discreționare, atunci când ți se arată că niciun alt oraș din România nu va mai fi vreodată ca Oradea”, a spus Ana Amzăr, proprietara unui teren din Podgoria.
La fel ca alți bihoreni înaintea lor, care „au stat” în calea unor proiecte inițiate de autoritățile locale, locuitorii din Podgoria, Paleu și zona Gheorghe Doja nu se opun cu totul realizării Inelului Metropolitan de Nord.
[eadvert]
Ei vor însă ca autoritățile să țină seama de legi și să se gândească și la viețile celor care ar putea fi afectați de proiect. Locuitorii din Podgoria vor ca traseul să fie gândit în așa fel încât să nu le treacă printre case.
Au și venit cu o propunere de traseu și cer autorităților să o propună ca variantă, în cadrul proiectului. De altfel, traseul gândit de oameni este același cu cel votat în cadrul Planului de Mobilitate Urbană al Zonei Metropolitane Oradea.
„O firmă, pe bani grei europeni, a făcut acel Plan de Mobilitate Urbană, care a fost avizat la APM și a fost în consultare publică timp de șase luni. În 2023, august, au votat din nou varianta pe care noi inclusiv o propunem. Pe la Ineu, pe lucernă, nu printre case”, ne-a declarat Veronica Andrei, proprietara unei case din zona Gheorghe Doja, prezentă marți la protestul din fața CJ Bihor.
Oportuniști care au luat lupta cetățenilor în brațe
Oamenii care au participat la acțiunea de marți au ținut să precizeze că nu sunt implicați politic. Mai mult, majoritatea ar fi susținători ai lui Ilie Bolojan, pe care l-au votat din 2008 încoace.
„Știam, de asemenea, care urma să fie strategia administrației publice. Înțelegând că proiectul, în forma sa, va întâmpina opoziția vehementă a comunității, s-a ales lansarea acestui subiect în timpul campaniei electorale, astfel încât demersul nostru civic și democratic să fie mânjit politic prin asocierea cu partidele oponente. Nu în ultimul rând, știam că în drumul nostru vom întâlni oportuniști care vor transforma o cauză justă într-un slogan de campanie și că vor încerca, prin promisiuni deșarte, să ne exploateze vulnerabilitățile pentru a accede într-o funcție politică efemeră”, ne-a spus Ana Amzăr.
Locuitorii din zonele afectate susțin că în petițiile depuse la Consiliul Județean Bihor au argumentat în favoarea proiectului în extravilanul localităților, „cu indicarea precisă a rutei Ineu Husasău de Criș, bazându-ne pe hotărârea Curții de Apel Cluj, care dăduse câștig de cauză comunității din Oșorhei, deopotrivă afectată de proiect”.
„Instanța dictase mutarea traseului în extravilan sau indicarea unui motiv pentru care proiectul nu se poate realiza decât în intravilan”, susțin protestatarii.
În susținerea punctului lor de vedere, aceștia au invocat și votul Consiliului Local Oradea din data de 31 august 2023, când aleșii locali au aprobat „traseul recomandat de specialiști” care era „chiar traseul din extravilanul localităților, indicat cu bună credință de comunitate, fără a avea cunoștințe de specialitate”.
Zonă cu risc
Oamenii cu care am discutat marți mai vin cu un argument împotriva traseului prevăzut în Studiul de Fezabilitate.
„Raportat la celelalte proiecte, zona este una cu risc. Este un pământ argilos, nisipos, cu ape. Putem să atragem, în sensul dezvoltării acestui oraș, investitori. Că probabil asta va fi dorința, ca investitorii imobiliari să ocupe zona verde a orașului și să dezvolte și acolo cartiere. Asta se face în tot orașul, să nu ne mințim. Dar zona aceasta este periculoasă, nu se poate construi masiv. Noi, cei care am obținut autorizații de construire, mie de exemplu în 2021 mi s-a impus o limită de construire, mi s-a impus o anumită modalitate de construire. Am făcut casa pe structură ușoară, pe piloni de beton armat, dar pe structură de lemn. Am fost sfătuiți să plantăm vie, să absoarbă apa și să stabilizeze terenul. Și am lăsat pădure în spatele terenului, tot pentru a stabiliza terenul. Noi nu ne jucăm cu siguranța noastră și asta solicităm și autorităților”, a explicat Ioana Țenț, o locuitoare din zonă.
Ea spune că acest proiect ar putea fi lejer comparat cu cel de la Dealul Ciuperca.
„Nu există traseu!”
Autoritățile continuă să insiste că documentul care a ajuns la oamenii care se opun proiectului nu reprezintă traseul final.
„În prezent, nu există un traseu stabilit pentru viitorul Inel Metropolitan de Nord. Se lucrează la mai multe variante, iar într-un termen de 2-3 luni vor fi prezentate cel puțin două posibile trasee. Acestea vor fi supuse dezbaterii publice, înainte ca proiectul să fie trimis spre aprobare Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)”, ne-a transmis Bianca Firezar, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor.
L-am întrebat pe primarul din Oșorhei, Ioan Gligor, dacă la el în localitate sunt oameni nemulțumiți de proiect.
„Nu știu de ce discutăm (n.red. despre Inelul Metropolitan de Nord)?. Deocamdată sunt doar discuții. Nu este un traseu, nu am făcut nimic deocamdată”, a spus Gligor, care a adăugat că el nu știe nimic despre un studiu de fezabilitate.
Cu totul altceva declară Somogyi Lajos, primarul comunei Paleu.
„Avem o documentație, un SF plus DTAC (Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire n.red.), cerut de Consiliul Județean”, ne-a declarat edilul.
Pentru că locuitorii comunei și aleșii locali nu sunt de acord cu traseul din SF, primăria a emis aviz nefavorabil, transmis săptămâna trecută CJ Bihor.
„Drumul Intră în localitate și nimeni nu vrea drumul ăsta aici, prin fața caselor. Eu nu pot să susțin proiectul ăsta”, spune Somogyi.
Întrebat de ce autoritățile neagă existența documentului cu traseul, primarul a spus: „Dacă eu am primit SF-ul, înseamnă că și ceilalți l-au primit. Există, știe toată lumea traseul”.
De altfel, un locuitor de Săldăbagiu, care ar fi vrut să parceleze un teren, are și dovada că traseul a fost stabilit.
„Avem un teren în Săldăbagiu, care aparține de Paleu. Noi anul trecut în septembrie am depus actele pentru PUZ, să parcelăm terenul. Din septembrie ne-au respins PUZ-ul. Motivul ar fi că se suprapune cu drumul de legătură care vrea să se construiască”, ne-a spus Molnar Akos, participant la protestul de marți.
El ne-a transmis și documentul primit de la Primăria Paleu, cu motivele pentru care nu își poate parcela terenul.
„După analizarea dosarului depus și concluzionarea în baza Planului de Mobilitate Urbană Durabilă la nivelul Municipiului Oradea și a Zonei Metropolitane 2021 – 2027, lotizarea propusă se suprapune cu viitorul drum de legătură Inel Metropolitan Nord, investiție inițiată de către Consiliul Județean Bihor, de unde se propune amânarea soluționării dosarului până la stabilirea clară a traseului de drum mai sus menționat și a categoriei de drum cu zone de protecție aferente”, se arată în răspunsul Primăriei Paleu.
„Dacă nu știu pe unde merge drumul, de ce ne blochează terenul”, se întreabă soția lui Molnar.
„De ce nu îl modifică și îl publică oficial (n.red. traseul), să știm și noi?”, insistă femeia.
Soțul ei subliniază că din moment ce autoritățile neagă existența unui studiu de fezabilitate și a unui traseu, nu înțelege care e baza legală prin care i s-a respins solicitarea.
În cazul în care cererile lor nu vor fi luate în considerare și traseul rămâne cel din SF, oamenii vor apela la instanță.
„Nu dorim să să ajungem în instanță. Nu dorim să ne pierdem încrederea în acest om pe care l-am votat în proporție covârșitoare (n.red. Ilie Bolojan). Nu am vrea să ajungem la concluzia că ne-a trădat încrederea și face lucruri care sunt contra politicii liberale”, a subliniat Ana Amzăr.
Studiu de Fezabilitate cumpărat în septembrie 2023, cu termen ianuarie 2024
Consiliul Județean Bihor a contractat o firmă, SC Term SRL, care să facă Studiu de Fezabilitate pentru acest proiect, în septembrie anul trecut, prin achiziție directă.
„Achiziționarea unui serviciu de Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul «Inel rutier metropolitan de Nord» – pentru Consiliul Județean Bihor. Elaborarea studiului de fezabilitate este o etapă obligatorie pentru întocmirea documentațiilor tehnico-economice pentru realizarea obiectivului de investiții «Inel rutier Metropolitan de Nord»”, se arată în anunțul postat pe SEAP. Termenul de predare era de patru luni,
Tot legat de Inelul Metropolitan de Nord au mai făcut achiziții, pentru întocmirea unor studii și documentații, Primăria Oradea (decembrie 2023), Asociația Zona Metropolitană Oradea (noiembrie 2023), Primăria Paleu (decembrie 2023), Primăria Oșorhei (decembrie 2023).
Toate contractele, atribuite direct, însumează peste 1 milion de lei, echivalentul a aproximativ 200.000 de euro, și au fost date toate firmei SC Term SRL, aceeași care face Studiul de Fezabilitate pentru Consiliul Județean Bihor.
Etapele proiectului
În mai 2023, Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară un proiect de hotărâre privind asocierea pentru realizarea „Inelului Rutier Metropolian de Nord”.
Consiliul Județean Bihor a încheiat contract de asociere cu Primăria Oradea și primăriile comunelor Oșorhei și Paleu și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ZMO pentru realizarea în comun a studiului de fezabilitate.
Potrivit documentului aprobat atunci, fiecare partener al acordului va aloca resurse financiare pentru întocmirea studiilor geotehnice, topografice, de trafic și a altor documentații necesare.
„Ne propunem ca traseul să fie definitivat pe baza studiilor geotehnice și topografice și să fie asumat de către fiecare localitate în parte. Vom lucra în perioada următoare cu proiectanții și cu partenerii în așa fel încât să avem un traseu fezabil”, a spus în mai 2023 Ilie Bolojan.
„Inelul Rutier Metropolitan de Nord va asigura conectivitatea între DN1 și DN19, traseul pornind din Centura Oșorhei, spre localitatea Fughiu, și trecând prin cartierele Tineretului și Podgoria. Dinspre zona Gheorghe Doja, traseul va continua înspre comuna Paleu, prin localitățile Săldăbagiu de Munte și Paleu, până la Centura Biharia. Lungimea estimată a traseului este de 15,8 kilometri, acesta urmând să fie ajustat”, se arată într-un comunicat al instituției.
În februarie 2024, în cadrul unei conferințe de presă, Ilie Bolojan a prezentat traseul stabilit în urma discuțiilor cu primarii.
„În această perioadă am lucrat la studierea posibilelor variante, pe baza cărora am ajuns la niște concluzii. Într-o lună de zile vom avea varianta cu care ne vom duce la avizare la CNAIR, pentru că este un proiect cu statut de drum național, prin urmare are nevoie de avizele de la această companie”, a precizat atunci președintele CJ Bihor.
El a declarat atunci că problemele ridicate de relief și condiționările legate de obiectivele din teren au fost studiate și rezolvate.
Inițial, s-au propus două variante de racord a drumului de nord cu DN1 – în girația de la pădurice, la Cartierul Tineretului sau în girația de la Oșorhei, spre Fughiu.
„Trebuie să traversăm Crișul Repede, și această traversare e condiționată de două obstacole. Primul este drenul de la Uzina de Apă, din dreptul Cartierului Tineretului, și care trebuie ocolit din considerente de mediu. Al doilea obstacol e barajul din zona Oșorhei, care ridica o problemă de traversare. Prin urmare, decizia este să traversăm în aval de baraj, printre zona de protecție a Uzinei de Apă și baraj”, a explicat sursa ciată.
Dealul din zona Podgoria e un alt obstacol, care pune probleme de alunecare de teren dar și de înclinare mare, pentru o șosea.
„Vom traversa dealul în zona Podgoria. Nu putem preciza exact traseul pentru că se fac studii geotehnice și în baza lor se va stabili. Drumul va ajunge la limita pădurii, acolo unde intră în pădure strada Gheorghe Doja. Am mai stabilit de asemenea că nu vom traversa prin interiorul localităților ce țin de comuna Paleu – Săldăbagiu și Paleu. Drumul va traversa comuna prin nordul acestor localități, între Uileacu de Munte și Săldăbagiu și va ieși în DJ Oradea – Cetariu, în nordul satului Paleu. De acolo, prin drumul județean, se va lega de capătul centurii Biharia”, a mai precizat Bolojan.
Trimite articolul
XOradenii vor un singur lucru, centuri, variante, poduri, demolari, blocuri, beton si beton. Oradenii vor dezvoltare prin drumuri si parcari. Toata Oradea vrea ce zice Bolojan
Oradea vrea beton si strazi, betonul e dezvoltare .
-
Tu vrei, nu Oradea, propagandă ieftină.
-
De ce atrage New York oameni acolo, pentru beton
-
Cati din cei cu case acolo au muncit pentru ele? Asa ca foarte bine face Bolojan, dreptate pentru cei saraci
-
Serios? Dreptate pentru săraci? Vai, poate sunteți unul dintre ei… Cei de acolo au muncit pentru ele și vor munci pana la pensie, sa și plătescă ratele la bănci. Pentru aia cu bani, marii investitori clujeni, moldoveni și străini face Bolojan acest drum, sa si poată promova viitoarele investiții….
Centura ocolitoare, oriunde in lumea civilizata, formeaza un inel in jurul unei localitati, se construieste pe mai multe benzi, in extravilan. Orice altceva e deturnare de la subiect si face parte din tehnici de manipulare staliniste. Cat despre veridicitatea informatiilor, nu iese fum fara foc si este evident ca povestea e manipulata politic. Nu e de mirare, exista antecedente, Centura Alesd, oamenii sunt indreptatiti sa protesteze. Apoi, centura asa zisa de nord, inel spus simandicos, trebuia construita de multisor, dar nu si-a asumat-o nimeni datorita complexitatii. Acum e stringenta pentru ca e campanie electorala si orasul e gatauit de trafic in pofida tururor lucrarilor faraonice de infrastuctura. Vor mai trece cateva mandate si transe de fonduri pana vor realiza ca masurile luate sunt gresite. Nu poti sa construiesti parcari in plin centru, nu poti sa reabilitezi strazi centrale fara a prioritiza mijloacele alternative, nu poti sa faci pasaje pentru a elibera o directie si a le incarca pe celelalte.
Felicitări !
Foarte bun proiectul !
Să intre și oamenii de pe deal direct pe autostrada care ne leagă de Europa .
Cine v-a pus sa vă faceți case la periferie pe deal ???
Peste tot în UE se fac centuri la periferie, la marginea orașului.
-
Dar nu prin curtea caselor
-
Mai studiați, aici nu e marginea orașului, e mijlocul unui cartier… Centurile și variantele ocolitoare, dacă citiți legea, se fac în extravilan, adică acolo unde încă nu au fost construite case…. Dacă vroiam direct pe autostrada luam teren acolo, fiți sigur…. Din pat direct în TIR…. Dar asta cred ca e visul dvs, nu al celor care vor liniște și natura…
-
Normal că e intravilan că vi-ati trecut toate livezile in intravilan, că și aia din Cheriu. Sa cereți zeci de euro pe m2.
-
heheheh oare pe cine au votat astia acum patru ani? Cu ambele maini, plini de entusiasm? Cica ne invidiaza altii :))))
-
Stați fără griji, dormiți liniștit, va ajunge și la voi, e o certitudine
Asta i Oradea, doar aici se poate intampa protesca impotriva celor care fac ceva, dezvolta o infrastructura rutiera.
Cum ar fi un protest al bugetarilor cand le sunt marite salariile, sau al tranportatorilor cand scade pretul la motorina?
-
Dacă te trezeai cu ditai centură plină de camioane și trafic 24/7 în fața casei care ai cumpărat-o sau a fost casa părintească într-un loc perfect pentru tine, nici tu nu erai cu gura mare acum.
-
E protest când se fac abuzuri, contează și CUM faci nu doar ca faci, ca să ai realizări…. Trebuie să facă asa încât sa fie respectat un principiu demult uitat de dl Bolojan : proporționalitatea….cat cheltui, cat respect legea, unde as putea face la costuri cât mai mici… Nu ați înțeles nimic… Va doresc tiruri sub geam… Sau peste casa… Poate atunci veți înțelege…
Primul articol de presa corect(fără omisiuni și insinuări), real, documentat, dovada ca mai sunt jurnaliști liberi și corecți! Mulțumim Georgiana Anghel!
-
Normal că e, doar ți-a citat aberațiile in ziar, probabil asta e reușita vieții tale :)).
-
ionica de la aptor, catel specializat in a latra la cei care sunt importiva stapanului sau. Viata de caine, ce mai.
-
Asa e, e reușită vieții mele. A ta care e? Plata pentru comentarii dictate?
-
Îmi permit și eu să fac un mic comentariu: stimate d-le Bolojan:apreciez foarte mult faptul ca a-ți adus județul Bihor la un standard de dezvoltare care e de invidiat pentru multe alte județe, și cred ca în continuare veți conduce acest județ. Dar vă doresc rog țineți cont de sugestiile oamenilor, deoarece se pot evita unele nemulțumiri și chear greșeli. Oricine poate greși, nu există om perfect! Așa că nu ar fi rău să se facă consultați cu cei care locuiesc în zonă. Eu cred că și la drumul metropolitan care este în lucru să greșit în proiect. Nu mă refer acum la nemulțumirea oamenilor din Cher, ce la intersecția cu drumul Arad /Oradea de la capătul Nojoridului. Acest capăt de drum era mai indicat să se termine la capătul satului Leș înspre Arad. Pentru că trebuie gândit și ce va fi peste 30 sau 50 de ani. Oradea se va tot dezvolta, chear acuma Oradea e pe punctul de a înghiți comunele, Osorhei, Sanmartin, Nojorid și Santandreiul așa că în perspectiva viitoarei metropole trebuie gândit. Vă mulțumesc pentru înțelegere.
-
“a-ți adus”.. Cam astia sunt fanii…
Mai studiază, da ce sa studiezi ca tu scrii după dictare…. De când pot cetățenii sa și treacă cum vrea mușchiul lor terenul în intravilan? Tot primăria decide în PUG acest lucru. Dar asa e ca tu nu știi ce este ala un PUG?
-
Sigur tot cetatenii sunt de vina ca au case in calea dezvoltarii. Primaria si Bolojan niciodata nu sunt de vina pentru nimic, numai oamenii, PSD, UDMR sunt de vina pentru habarnismul si incompetenta lor.