Toată lumea se plânge că tinerii de azi nu mai citesc o carte, că sunt toată ziua pe internet, pe facebook. Adevărul este, de fapt, altul. Mai sunt încă tineri care citesc cărţi. Dovadă este participarea celor 15 elevi la cea de-a patra activitate, „Povestea mea”, din cadrul proiectului „Lectură cu aromă de cafea”.
Evenimentul s-a desfăşurat joi, 21 aprilie, la BooKafe Oradea. Este de fapt ce-a de-a doua sesiune a acestei acţiuni, prima desfăşurându-se în urmă cu două săptămâni.
În, deja, tradiţionalul loc de întâlnire a elevilor iubitori de literatură şi artă s-au întâlnit elevi de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, Colegiul Tehnic Traian Vuia şi Colegiul Naţional Iosif Vulcan.
„În activitatea de azi este vorba despre legătura dintre experienţele de viaţă ale copiilor şi personajele din cărţi”, ne-a relatat Nadia Bochiş, profesor la Iosif Vulcan. „Am discutat despre experienţa de viaţă, despre poveşti de succes. Inclusiv povestea acestei cafenele, denumirea şi parteneriatul pe care îl are cu Primăria, prin care, în fiecare sâmbătă, se oferă o masă caldă oamenilor sărmani”, a precizat Mihaela Cheregi, profesor la Traian Vuia.
O altă parte a activităţii a avut legătură cu un filmuleţ vizionat de cei prezenţi, în care actorul, şi muzicianul Tudor Chirilă lansa o provocare cu întrebarea: „Care este Everestul tău?”. „Copiii au venit cu poveşti despre cum se văd ei peste un anumit timp, despre unde cred ei că vor ajunge peste câţiva ani”, a explicat Nadia Bochiş.
Poveşti de la nasturi
Elevilor prezenţi la manifestarea de la BooKafe, li s-a cerut,ca pornind de la un nasture să creze povestea unui personaj. „Ne-a gândit că n-ar fi rău să creeze ei o poveste pornind de la nişte lucruri banale. Oricum bârfesc veşnic despre toată lumea, aşa că, să o facă într-o manieră elegantă şi creativă. Elevii trebuie să găsească personajul căruia cred ei că i s-ar potrivi nasturele respectiv şi să-i spună povestea”, a subliniat Diana Laslău, profesor la Onisifor Ghibu.
Elevilor prezenţi le-a plăcut activitatea din cadrul proiectului şi atmosfera de la BooKafe. „Este altfel decât la şcoală. Am schimbat puncte de vedere şi cu alţi elevi şi profesori”, a precizat Oana Nicoruţ.
„Mai citim, dar mai puţin din literatura şcolară clasică. Îmi place proza mai mult ca poezia, Paulo Coelho, de exemplu”, s-a destăinuit Dan Mihai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!