Conform Centrului Judeţean APIA Bihor de acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte, bivoliţe de lapte, taurine din rase de carne şi metişii acestora.
Depunere
Pentru a beneficia de ajutorul specific, solicitanţii trebuie să depună, la Centrul Judeţean APIA Bihor, str. Matei Corvin, nr. 1, Oradea, o cerere pe beneficiar pentru toate exploataţiile cu cod de la ANSVSA deţinute, însoţită de mai multe documente. Cererea trebuie să fie vizată de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, prin Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie cu sediul în Oradea, str. Matei Corvin, nr. 1 (la parterul sediului APIA Centrul Judeţean Bihor).
Centrul Judeţean APIA Bihor va afişa la sediul centrelui judeţean Bihor Anexa nr.4 din PNDR şi lista raselor de carne.
Valoarea ajutorului financiar specific se calculează anual, în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotaţie a lunii septembrie, care este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru un plafon maxim de 30.000.000 euro.
Cuantumul ajutorului specific se calculează de către APIA, după finalizarea verificărilor, prin împărţirea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate categoriile.
„ Ca o noutate trebuie menţionat faptul că începând cu 2012 beneficiază de sprijin financiar specific şi crescătorii de bivoliţe de lapte respectiv taurine de carne din zonele defavorizate. La nivelul judeţului Bihor, în prima sesiune de depunere a cererilor în cadrul Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte din zonele defavorizate” din perioada 06 august – 21septembrie, s-au depus 3.113 cereri pentru 8.691 capete de vaci de lapte, 297 capete de bivoliţe de lapte şi 38 capete taurine de carne”, a precizat Traian Abrudan, directorul APIA Bihor.
Potenţialii beneficiari sunt rugaţi ca înaintea prezentării la APIA să treacă pe la medicul veterinar pentru a clarifica situaţia animalelor pentru care se pot solicita sprijin financiar, urmând a verifica următoarele aspecte: existenţa paşapoartelor, înregistrarea animalelor în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE), înregistrarea a minimum un produs în RNE pentru fiecare vacă sau bivioliţă de lapte, existenţa crotaliilor în ambele urechi, înregistrarea în RNE a tuturor bovinelor şi bubalinelor din gospodărie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!