Potrivit informării DSP Bihor de miercuri, 22 aprilie, în județul Bihor mai sunt 1.354 de persoane plasate în carantină.
Totodată, în ultimele 24 de ore a fost declarată vindecată încă o persoană. Astfel, numărul pacienților vindecați în Oradea a ajuns la 27.
Misiuni efectuate în intervalul 21 aprilie, ora 08.00 – 22 aprilie, ora 08.00:
Polițiștii bihoreni au verificat 645 persoane aflate în izolare și au însoțit 20 de convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / izolare. În aceste misiuni au fost implicate 386 de cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și ale Poliției Locale.
Jandarmii bihoreni au însoțit 8 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / izolare și au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul a 10 centre de carantină. În aceste misiuni au fost implicate 106 cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 43 în patrule mixte pentru executarea de verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana (ISU) au efectuat 6 misiuni de transport ale persoanelor care au intrat în țară către centrele de carantină de la nivelul județului, respectiv către limita de județ, de unde au fost preluate de către echipaje din județele respective. De asemenea, angajații ISU Crișana au desfășurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borș. Reamintim că ISU Crișana asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 16 cadre ISU Crișana.
Pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe timpul stării de urgență au fost aplicate 121 de sancțiuni contravenționale în valoare de 203.200 lei.
Trimite articolul
Xse inmultesc infectatii ca ciupercile dupa ploaie.