Bărbatul a fost audiat ca martor în acest caz și este bănuit ar fi făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările în care a fost ucis câinele rasa Rottweiller, găsit spânzurat, în cursul lunii mai a.c., în zona împădurită a localității bihorene Sâniob. Mai mult, la reaudiere, bărbatul a mințit din nou, menținându-și declarația inițială.
[eadvert]
„Din cercetările efectuate de polițiștii Biroului Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor a reieșit că bărbatul de 43 de ani ar fi cel care, înainte cu aproximativ 3 săptămâni de comiterea faptei, i-ar fi dat câinele respectiv consăteanului său de 38 de ani, cercetat deja de polițiști în aceeași cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, transmite comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.
Trimite articolul
XFelicitări POLIȚIA BIHOR- Biroul pt Protecția Animalelor!!!