Companiile interesate de construcţia bazinelor de înot din Beiuş sau Salonta pot să-şi depună ofertele tehnico-financiare în cadrul procedurii simplificate de achiziție publică pentru execuția acestora.
„Valoarea estimată a celor două loturi de lucrări este de 10.310.016,36 lei, criteriul de atribuire a contractelor fiind prețul cel mai mic. În ceea ce privește capacitatea tehnică și profesională a ofertanților, aceștia trebuie să fi executat lucrări similare în ultimii cinci ani de zile, în valoare cumulată de cel puțin 5 milioane de lei, din maximum trei contracte. Prin lucrări similare se înțeleg lucrări de construire, reabilitare, modernizare sau extindere clădiri cuprinse cel puțin în categoria de importanță C, conform prevederilor HG 766/1997actualizată”, informează Andrei Caciora, directorul adjunct al Agenţie de Dezvoltare Durabilă (ADD) Bihor.
Termenul limită pentru primirea ofertelor prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice este marți, 6 august 2019, ora 15:00.„Agenția noastră și-a propus să construiască în următorii doi ani, în total, opt bazine didactice de înot. Avem în lucru, la această oră, cinci bazine în Nucet, Săcueni, Marghita, Ștei și Valea lui Mihai.
Aceste proiecte sunt în diferite stadii de implementare, cele mai avansate lucrări fiind la Săcueni. Așteptăm până pe 6 august ofertele constructorilor pentru Beiuș și Salonta. Pregătim proiectul tehnic și urmează să demarăm procedura de achiziție publică și la Vașcău”, precizează Andrei Caciora.
Consiliul Județean finanțează din bugetul propriu aceste obiective de investiții, iar autoritățile locale asigură terenul pentru construcție, parcări și amenajarea spațiilor verzi din împrejurimi. Aceste bazine didactice de înot vor fi destinate școlilor pentru inițierea elevilor, însă după orele de înot, acestea vor putea fi deschise şi pentru agrementul tinerilor din aceste zone ale județului nostru.
ADD Bihor are ca membri fondatori Consiliul Județean Bihor și cele nouă orașe și municipii din județul Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!