Cea de-a doua serie de bilete de tratament, cu începere din 06 aprilie 2012, prin Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Bihor, cuprinde 86 de locuria în unităţile de tratament balnear şi refacere a capacităţii de muncă aparţinând de Casa Naţională de Pensii Publice. „Pentru această serie, Casei Judeţene de Pensii Bihor i-au fost repartizate 86 locuri cu începere de la data de 06.04.2012 pentru următoarele staţiuni: Băile 1 Mai – Hotel Ceres, Amara – Hotel Ialomiţa, Geoagiu – Hotel Ceres, Moneasa – Hotel Codru Moma şi Buziaş – Hotel Silvana”, ne-a informat Leontin Ţîrle, directorul executiv al CJP Bihor.
Persoanele cărora li s-au alocat bilete de tratament, se pot prezenta la sediul casei în vederea ridicării acestora până la data de 03.04.2012, orele 15:00, având asupra lor actul de identitate şi copia biletului de trimitere cu regim special eliberat de către medicul de familie.
După Paşte
„Pentru bilete de tratament în celelalte staţiuni, în această săptămână are loc licitaţia. Procedurile şi semnarea contractelor durează cam două săptămâni. Asta înseamnă că în a doua parte a lunii aprilie vom primi şi noi biletele de tratament”, a precizat Leontin Ţîrle.
Guvernul a stabilit în urmă cu câteva săptămână astăzi, printr-o hotărâre, numărul de locuri în staţiunile de tratament balnear proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2012, în urma finalizării procedurilor de achiziţie şi în corelaţie cu raportul preţ/bilet practicat de către operatorii economici.
Astfel, în acest an, vor fi asigurate 53.499 locuri în staţiunile de tratament balnear, fondurile necesare finanţării biletelor de tratament fiind prevăzute în Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2012. Numărul biletelor de tratament este similar celui de anul trecut, acestea fiind repartizate pe maximum 17 serii de trimitere.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!