SURE este un element esențial al strategiei cuprinzătoare elaborate de UE pentru protejarea cetățenilor și atenuarea consecințelor socioeconomice foarte grave ale pandemiei de coronavirus.
[eadvert]
Acesta este una dintre cele trei plase de siguranță convenite de Consiliul European pentru a proteja lucrătorii, întreprinderile și țările.
Odată ce Consiliul a aprobat aceste propuneri, sprijinul financiar va fi furnizat sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase de UE statelor membre. Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice pentru menținerea locurilor de muncă. Mai exact, împrumuturile respective vor ajuta statele membre să acopere costurile legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii independenți.
Finanțări
În urma consultărilor cu statele membre care au solicitat sprijin și după evaluarea cererilor formulate de acestea, Comisia propune Consiliului să aprobe acordarea de sprijin financiar după cum urmează: România – 4 miliarde de euro, Bulgaria – 511 miliarde de euro, Cehia – 2 miliarde de euro, Grecia – 2,7 miliarde de euro, Spania – 21,3 miliarde de euro, Croația – 1 miliard de euro, Italia – 27,4 miliarde de euro, Cipru – 419 milioane de euro, Letonia – 192 milioane de euro, Lituania – 602 milioane de euro, Malta – 244 de milioane de euro, Polonia – 11,2 miliarde de euro, Belgia – 7,8 miliarde de euro, Slovacia – 631 de miliarde de euro, Slovenia – 1,1 miliarde de euro.
Instrumentul SURE poate oferi sprijin financiar în valoare totală de până la 100 de miliarde EUR tuturor statelor membre. Propunerile înaintate de Comisie Consiliului cu privire la deciziile de acordare a unui sprijin financiar se ridică la 81,4 miliarde EUR și vizează 15 state membre. Portugalia și Ungaria au prezentat deja cereri oficiale care sunt în curs de evaluare. Comisia se așteaptă să prezinte în scurt timp o propunere de acordare de sprijin pentru Portugalia și Ungaria. Statele membre care nu au introdus încă cereri oficiale mai au încă posibilitatea de a face acest lucru.
„Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a menține locurile de muncă și mijloacele de subzistență. Facem astăzi un pas important în această direcție: la doar patru luni după ce am propus crearea Instrumentului SURE, Comisia propune acordarea a 81,4 miliarde EUR din cadrul acestuia pentru a contribui la protejarea locurilor de muncă și a lucrătorilor afectați de pandemia de coronavirus în întreaga UE. SURE este un simbol clar al solidarității în fața unei crize fără precedent. Europa este hotărâtă să protejeze cetățenii”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta CE.
Citiți principiile noastre de moderare aici!